O seară aparent liniștită a Ligii Campionilor, în care se înscrisese un singur gol până în minutul 55 și acela în Bayern – Inter, a fost aruncată în aer de meciul Arsenal – Real Madrid.

Începând cu minutul 58, confruntarea de pe „Emirates Stadium“ a avut o desfășurare incredibilă. În sensul că gazdele au început să marcheze gol după gol, dezmembrând o echipă fără reacție a Realului. S-a terminat 3-0, cu madrilenii în genunchi și cu un om mai puțin după eliminarea lui Camavinga din minutul 90+4.

Cum a fost posibil însă acest „măcel“? Cu principala „armă“ a celor de la Arsenal: fazele fixe. După partida de marți, a apărut o statistică elocventă, în acest sens. Concret, Arsenal a marcat 21 de goluri din fazele fixe, în actuala stagiune, în toate competițiile. Atenție: în acest bilanț, n-au fost luate în calcul penalty-urile! Performanța londonezilor transformă echipa lui Mikel Arteta în cea mai redutabilă grupare din Premier League, la fazele fixe, în acest sezon. Iar Real Madrid s-a lovit din plin de ce poate face Arsenal, în condițiile în care Declan Rice (foto) a transformat două lovituri libere, în minutele 58 și 70, pentru a-și duce echipa în avantaj: 2-0.

De remarcat că Declan Rice, cu dubla sa din loviturile libere, a devenit primul jucător din istoria Champions League cu două reușite din fazele fixe într-o partidă din fazele eliminatorii ale competiției (n.r. – exculzând penalty-urile).