Decât codaș la oraș, mai bine-n satul meu fruntaș! Iată o zicală care se potrivește la perfecție, în cazul lui Marius Ștefănescu (27 de ani).
În perioada 2018-2024, cea în care a jucat la Sepsi Sfântu Gheorghe, aripa covăsnenilor era un adevărat star al Superligii. Dovadă și cifrele sale, la această formație: 191 de meciuri, 37 de goluri și 26 pase de gol.
Cu acest bilanț, Ștefănescu l-a convins pe Gigi Becali să plătească 1,3 milioane de euro pentru transferul său, la FCSB, în iulie 2024. Din păcate pentru Ștefănescu, fix de aici a început prăbușirea sa fotbalistică!
Marius Ștefănescu „rupe“ banca la turci
La campioana României, fostul jucător al lui Sepsi n-a intrat niciodată în grațiile latifundiarului din Pipera. Asta deși, din punct de vedere al cifrelor, Ștefănescu n-a stat chiar rău: 49 de meciuri, 9 goluri și 4 pase de gol.
Și, totuși, în vară, Gigi Becali s-a debarasat de Ștefănescu, dându-l la Konyaspor (Turcia) pentru 300,000 de euro. Așadar, o afacere din care FCSB a ieșit în pierdere, în condițiile în care prețul de vânzare al jucătorului a fost cu un milion de euro sub celui plătit pentru aducerea sa!
Problema și mai mare, din punct de vedere al jucătorului, e că nici după această mutare, el n-a revenit pe linia de plutire. Din contră! La Konyaspor, Ștefănescu s-a „lipit“ de banca de rezerve. Unde a rămas și astăzi, în meciul Konyaspor – Kayserispor, scor 1-1.
De la înceuptul lunii decembrie, actuala echipă a lui Ștefănescu a disputat patru meciuri, în toate competițiile. În trei dintre aceste confruntări, fotbalistul român a rămas pe bancă! Ultima sa apariție, la Konyaspor, datează din 2 decembrie, de la un meci în cupă, 1-1 cu Rizespor. În această întâlnire, Ștefănescu a bifat 19 minute pe teren.
Pe fondul acestei situații, cota fostului star de la Sepsi s-a făcut praf! În iunie 2024, Ștefănescu era cotat la 1,7 milioane de euro. Astăzi, după patru valuri succesive de micșorare, el valorează doar 800,000 de euro pe transfermarkt.com.