- Toate meciurile din Supercupa Italiei și din Cupa Italiei se văd pe VOYO!
Bologna - Inter, de la 21:00, LIVE pe VOYO
Partida Bologna - Inter, din semifinala Supercupei Italiei, va avea loc vineri, de la ora 21:00 și va putea fi urmărit LIVE pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe site-ul Sport.ro.
Inter vine după victoria cu Genoa, scor 2-1, din etapa trecută din Serie A și este lider în campionat, cu un punct peste principala urmăritoare AC Milan.
De cealaltă parte, Bologna vine după înfrângerea cu Juventus 1-2 și se află pe locul șase în Serie A.
Cristi Chivu: "Supercupa Italiei ar fi trebuit să se joace între Bologna și Napoli. Noi suntem intruși"
Ediția din acest an, găzduită de Arabia Saudită, le va avea la start pe Inter, AC Milan, Bologna și Napoli. Echipa lui Cristi Chivu s-a calificat datorită locului secund pe care a încheiat ediția precedentă din Serie A.
Într-un interviu pentru Inter TV acordat înaintea semifinalei cu Bologna, Cristi Chivu s-a declarat un susținător al vechiului format din Supercupă.
"Suntem intruși. Suntem aici fără să merităm. Din punctul meu de vedere, Supercupa Italiei ar fi trebuit să se joace între Bologna și Napoli. Noi și Milan avem șansa de a participa și trebuie să onorăm competiția. Vom da tot ce avem mai bun", a spus Chivu.
Toate cele trei meciuri din Supercupa Italiei se vor disputa pe King Saud University Stadium din Riad, arena lui Al Nassr care are o capacitate de 26.000 de locuri.
"E mai frig decât la Milano. Speram să avem parte de o vreme ceva mai bună. Vom avea acest miniturneu, unde vom întâlni în semifinale Bologna, o echipă incomodă, care are identitate și este antrenat de unul dintre cei mai buni antrenori din Italia. Suntem conștienți că e nevoie de multă muncă pentru a ne califica.
Am recuperam câțiva jucători, dar am și pierdut alții, în timp ce unii resimt dureri. Sunt chestiile obișnuite cu care ne confruntăm zi de zi, mereu apare ceva nou. Trebuie să ne adaptăm și să mergem mai departe", a mai spus Cristi Chivu.
Programul din Supercupa Italiei, LIVE pe VOYO
- Joi, 18 decembrie, ora 21:00: Napoli - AC Milan
- Vineri, 19 decembrie, ora 21:00: Bologna - Inter Milano
- Luni, 22 decembrie, ora 21:00: Finala