Exotic Galați! După columbianul din Nicaragua și sârbul din Indonezia, Dorinel Munteanu a adus la Oțelul un ucrainean din Vietnam

Otelul Galati Dorinel Munteanu liga 2 Vietnam Yevgen Bokhashvili Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Septembrie 2022, 10:13
Data actualizarii: Joi 01 Septembrie 2022, 10:15

Oțelul Galați este neînvinsă după primele patru etape disputate în Liga 2 și ocupă locul al cincilea în clasament.

Oțelul Galați, echipă nou-promovată în Liga 2 antrenată de fostul mare internațional Dorinel Munteanu, a anunțat transferul atacantului ucrainean de origine și cu cetățenie georgiană Yevgen Bokhashvili, adus din Vietnam!

”În vârstă de 29 de ani și având 1,82 metri înălțime, Bokhashvili vine la Oțelul după ce în ultimul sezon a jucat în prima ligă din Vietnam.

Yevgen Bokhashvili are în CV o finală de Cupa UEFA cu Dnipro

Născut la Dnipro, Bokhashvili a evoluat pentru 8 sezoane în campionatul Ucrainei, în 5 dintre acestea în prima ligă iar în alte 3 în liga secundă. Dnipro Dnipropetrovsk, Karpaty Lviv, Volyn Lutsk, Naftovyk Okhtyrka și Rukh Vynnyky sunt formațiile pentru care a jucat în țara sa natală. 

În sezonul 2014-2015, a făcut parte din lotul lui Dnipro Dnipropetrovsk care a jucat finala Cupei UEFA, pierdută în fața celor de la FC Sevilla”, a scris Oțelul pe site-ul oficial al clubului, completând: 

Noul atacant al Oțelului a jucat în ultimele sezoane în Malaezia, Indonezia și Vietnam

”Au urmat două sezoane în Georgia și Belarus, pentru ca apoi, Bokhashvili să plece în Asia, acolo unde a jucat în primele ligi ale Maleziei, Indoneziei și Vietnamului. Bokhashvili a evoluat pentru naționalele de tineret ale țării sale, pentru care are și două goluri marcate”.

Luna trecută, Oțelul anunțase alte două transferuri exotice: un columbian din Nicaragua și un sârb care a jucat în Indonezia. Între timp, Maykel Reyes Villarreal a părăsit echipa după ce și-a reziliat contractul, în timp ce Vanja Markovic a evoluat deja în trei meciuri.

După primele patru runde din Liga 2, Oțelul este neînvinsă și ocupă locul 5 în clasament.

Foto: Oțelul Galați

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!