Daniel Oprița dezvăluie: „90 la sută dintre jucători nu vor mai avea contract” 

CSA Steaua - Oțelul Galați Daniel Oprita liga 2 Liga 2 Daniel Oprita
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Mai 2023, 17:16
Data actualizarii: Duminica 07 Mai 2023, 17:15

CSA Steaua - Oțelul Galați s-a încheiat 1-1, contând pentru etapa cu numărul șapte din play-off-ul Ligii a 2-a.

În urma acestui rezultat de egalitate, Oțelul Galați va putea să obțină accederea în Superligă din etapa viitoare, asta în cazul în care elevii lui Dorinel Munteanu vor reuși să se impună în a opta rundă din al doilea eșalon.

Daniel Oprița dezvăluie: „90 la sută dintre jucători nu vor mai avea contract”

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a dezvăluit în ziua în care se împlinesc 37 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni că doar trei-patru jucători mai au contract valabil și pentru sezonul viitor. Pentru restul fotbaliștilor, înțelegerile expiră la finele stagiunii actuale.

„Mulțumit... Nu sunt mulțumit. Mai erau șase minute. Nu am știut să gestionăm finalul. Trebuia să ținem de minge. Au jucat, au dat totul. Oțelul joacă pentru ceva. Nu știu ce se aude cu legea. Noi sperăm de sezonul viitor să avem drept de promovare. Nu știu ce lot să fac. Pentru ce? 

Jucătorii vin și întreabă, avem drept, nu avem? Sunt și ei într-o situație, 90 la sută dintre jucători vor avea contractul terminat. E o situație care nu e ușoară. Doar trei-patru au contract. Eu mai am un an. Vedem. 

Am spus că nu e ușor. Suntem la mâna noastră. Mai sunt meciuri de jucat. Și presiunea apasă”, a spus Daniel Oprița.

CSA Steaua - Oțelul Galați 1-1

Bogdan Chipirliu a deschis scorul, în minutul 54, din penalty, dar Steaua nu a reușit să mențină rezultatul până la final. Cisotti a restabilit egalitatea în minutul 89 după ce a fost scăpat din marcaj de defensiva lui Daniel Oprița, astfel că partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.

O victorie i-ar fi asigurat Oțelului, în mare parte, locul trei, cu trei etape înainte de finalul sezonului. Gălățenii s-ar fi distanțat la opt puncte de Dinamo și ar fi fost, în proporție de 90 la sută, sigură de promovarea directă, în contextul în care Steaua nu are drept de promovare.

Astfel, Oțelul rămâne la șase puncte de ”câini”, înainte de meciul direct, iar o victorie la Galați în etapa următoare cu Dinamo i-ar asigura echipei lui Dorinel Munteanu promovarea directă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!