VIDEO „Îmi fac bagajul și am plecat în secunda doi!” Rădoi, un car de nervi și la conferință: „Am atâtea de spus, mi-e că vă amendează CNA-ul”

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 08 Octombrie 2022, 08:12
Data actualizarii: Sambata 08 Octombrie 2022, 08:17

Universitatea Craiova a pierdut meciul cu FC Argeș din etapa cu numărul 13 a Superligii României, scor 0-1. 

Singurul gol al partidei a fost macat de Calcan, în repriza a doua, iar oltenii au ajuns la al doilea meci consecutiv fără victorie, după remiza cu FC Voluntari, scor 1-1. În urma înfrângerii, Universitatea Craiova a ratat șansa de a-și consolida poziția pe un loc de play-off, aflându-se pe locul șase în clasament, cu 18 puncte. 

Echipa lui Mirel Rădoi ar putea coborî pe loc de play-out, în funcție de rezultatele următoarelor clasate, care urmează să joace în această etapă. La finalul partidei, antrenorul a avut o ieșire nervoasă la adresa jucătorilor săi, nemulțumit de modul în care s-au prezentat pe teren în duelul cu gruparea piteșteană. 

Mirel Rădoi poate pleca de la Unviersitatea Craiova 

Tehnicianul și-a continuat tirada de la flash interviu și la conferința de presă, acolo unde a tras un semnal de alarmă. Mirel Rădoi a spus că ia în calcul să plece de la echipă în cazul în care echipa va arăta la fel în etapele următoare. Totodată, antrenorul a ținut să precizeze că urmează plecări în iarnă de la Universitatea Craiova, în cazul în care va rămâne la echipă. 

„Dacă vor continua etapele așa, îmi fac bagajul și am plecat în secunda doi. Eu n-am venit aici să termin pe locul 7-8-9. Eu n-am cum să accept așa ceva.

O să las deoparte vorba 'Căpitanul părăsește ultimul corabia'. Prefer să stau acasă. În momentul în care întâlnești o echipă cu cuțitul la os, trebuie să te ridici măcar la același nivel. 

Vor fi anumiți jucători care nu vor mai fi. E greu să trimiți pe cineva la echipa a doua, pentru că nu avem alții. Va trebui să remediem situația până în iarnă. Ca să mai și glumim, probabil că nu mă mai apucă geaca.

Să cad pe locul 9 cu Universitatea Craiova n-am cum. Suporterii vin și îngheață, trebuia să ne huiduie o țară întreagă, nu doar tribuna a doua. Am atât de multe de spus, încât mi-e că s-ar putea să vă amendeze CNA-ul, dar încerc să mi le blochez”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!