„Dezgustător, mi-e silă!” Ilie Dumitrescu, atac devastator la adresa lui Neluțu Varga

Ilie Dumitrescu CFR Cluj Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 August 2021, 21:23
Data actualizarii: Vineri 27 August 2021, 21:29

Neluțu Varga, „mitraliat” de Ilie Dumitrescu după scenele halucinante petrecute la Cluj.

După în frângerea cu Steaua Roșie Belgrad, din playoff-ul Europa League, Patronul ardelenilor a demis tot staff-ul tehnic și nu le-a permis jucătorilor să se antreneze astăzi, după ce a amânat antrenamentul de dimineață, pentru a nu-i permite lui Șumudică să mai intre în baza sportivă a clubului.
 
Toată situația iscată în sânul campioanei l-a scos din sărite pe Ilie Dumitrescu, care l-a atacat brutal pe Neluțu Varga.
 
„Nu m-am simțit confortabil văzând imaginile cu Șumudică. Cu tot respectul pentru investițiile extraordinare făcute de Neluțu Varga, întregul proiect, ieșirea din insolvență, dar gestul acesta este incalificabil. 
 
E dezgustător ce s-a întâmplat la CFR! Vorbim de cea mai importantă societate din ultimii ani, care a reprezentat cu cinste fotbalul românesc. 
 
Domnule, dar să interzici accesul antrenorului, să faci circul ăsta... Îl suni frumos, civilizat, îl chemi și discuți. Te pui față în față, poate mai scoți și ceva din clauza aia, îți dai mâna. Te poți înțelege cu el. Nu îți asumi când pui o clauză?
 
Să ajungi să faci toată atmosfera asta este ceva jenant. Mie îmi este și silă să o comentez, sincer”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
 
Dacă Marius Șumudică va fi demis de la echipă, Varga va trebui să-i achite o compensație financiară de 250.000 de euro antrenorului.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!