„Arbitrii nu au fost atenți la faza cartonașului roșu!” Hora acuză arbitrajul după ce a fost eliminat 

Ioan Hora Liga 1 Universitatea Craiova UTA Arad Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Decembrie 2021, 23:15
Data actualizarii: Marti 14 Decembrie 2021, 23:16

Universitatea Craiova și UTA Arad s-au întâlnit în etapa cu numărul 20 din Liga 1, 0-0. 

Oltenii nu au avut niciun șut pe spațiul porții în meciul de pe teren propriu, însă UTA nu a reușit să profite pentru a pleca cu cele trei puncte acasă. Arădenii nu au mai câștigat în ultimele șapte etape, astfel că echipa nu trece prin cea mai bună perioadă a sezonului. 

În al patrulea minut de prelungiri, Hora a fost eliminat după un fault asupra lui Papp la mijlocul terenului, însă jucătorul UTAei acuză arbitrajul. La finalul meciului fotbalistul a declarat că arbitrii nici măcar nu erau atenți la faza pentru care a fost sancționat, punctând că nici nu l-a lovit în față pe jucătorul Craiovei, ci doar peste mână. 

Ioan Hora: „Erau atenți în altă parte, a sesizat tușierul că a plonjat!”

„Craiova nu a avut un șut pe spațiul porții tot meciul, cred că e nemeritat scorul. La faza cartonașului roșu, cred că arbitrii erau atenți în altă parte și a sesizat că a plonjat jos, i-a zis tușierul că l-am lovit, acum nu știu cât a văzut domnul tușier că l-am lovit eu, recunosc că i-am dat peste mână, pentru că brațul mi-e vânăt acum.

Mă ținea dinainte să înceapă faza, arbitrii nu-s atenți și în prima repriză Dancovic i-a atras atenția centralului, la prima ocazie mi-a atras atenția, dar la faza cartonașului roșu nu au fost atenți niciunii, nu știu pe ce au dat cartonaș roșu. Eu știu clar că l-am lovit peste mână, nu în față. 

Cu siguranță UTA e mai jos în campionat din cauza arbitrajului, ne uităm la ultimele meciuri în care trebuia să avem mult mai multe puncte, dar până nu se implementează VAR, avem de suferit. 

Cred că este un blocaj în atac, dar să sperăm că din următorul meci să reușim să marcăm, am dominat și Craiova, și FCSB și CFR, dar din păcate nu am reușit să luăm cele trei puncte”, a spus Hora la finalul meciului.

UTA Arad, defavorizată de arbitrii în Liga 1

Arădenii au avut probleme de arbitraj pe care le-au tot reclamat în ultimele etape, cele mai recente și clare fiind cele din meciul cu FCSB, câștigat de roș-albaștrii cu 2-1. Atunci, arbitrul Marin Barbu acorda două lovituri de pedeapsă suspecte vicecampioanei României, lovituri ce au stabilit soarta partidei.  

Laszlo Balint a reclamat atunci arbitrajul, criticând dur prestația 'centralului' și acuzându-l pe viciere de rezultat. 

„Înainte să comentăm acest aspect, aș vrea să îi felicit pe băieții mei. A văzut o țară întreagă că UTA a fost câștigătoarea morală a acestui meci. Toată maniera domnului Barbu a fost cum a văzut o țară întreagă. Noi încercăm să nu ne certăm cu adversarii, vrem să respectăm pe toată lumea, dar a spus un coleg de breasla de-ai mei: 'Cand noi greșim, plătim'. Când un arbitru a greșit cum a facut-o domnul Barbu cum plătește? Cum se uită în ochii noștri și ne zice că a încercat să arbitreze cât mai bine. Intreb o țara întreagă. Așa ceva nu se poate. Galben pentru simulare la primul penalty, la al doilea iese mingea 20 de cm”, declara atunci Balint. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!