"Viitorul fundaș stânga al naționalei". Jucătorul de la Farul Constanța care l-a impresionat pe Basarab Panduru 

Farul Constanta Andrei Borza Basarab Panduru Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 07 Februarie 2023, 09:21
Data actualizarii: Marti 07 Februarie 2023, 09:30

Farul Constanţa a revenit pe primul loc în Superliga României după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 24-a.

Farul Constanța a deschis scorul rapid, prin Adrian Mazilu (minutul 6), aflat la primul gol în campionat. Constănţenii şi-au dublat avantajul prin reuşita lui Ionuţ Larie (minutul 34 - penalty), după un fault comis de portarul Giedrius Arlauskis asupra lui Mihai Popescu, deşi lituanianul se afla în posesia mingii. Golul de onoare al oaspeţilor a fost semnat de Dan Nistor (minutul 58).

Farul Constanța a intrat pe teren cu tricouri speciale, cu mesajul ''Suntem alături de poporul turc'', în turcă şi română, în semn de solidaritate cu Turcia, după cutremurele devastatoare de luni. De asemenea, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor.

Basarab Panduru, impresionat de evoluțiile lui Andrei Borza
 

Andrei Borza a fost inclus în topul celor mai buni jucători tineri din lume, realizat de cotidianul The Guardian. Andrei Borza s-a născut în orașul Năvodari și este un produs 100% al Academiei Gheorghe Hagi. 

El a făcut pasul către echipa mare a Farului sezonul trecut și a debutat într-un alt derby, cu CFR Cluj.

"Mă gândeam cum a gândit Hagi schimbarea de fundași laterali. A fost Kiki fundaș dreapta și Borza pe stânga.

Am mai spus că Hagi îl are pe Borza, probabil viitorul fundaș stânga al naționalei, dacă va continua să joace cum a jucat până acum. Noi avem și probleme pe acel post", a spus Panduru, la Orange Sport. .

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!