FOTO Victor Becali, verdict crunt despre FCSB după remiza cu FC Voluntari

fcsb - fc voluntari Superliga Victor Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 23 Octombrie 2023, 08:03
Data actualizarii: Luni 23 Octombrie 2023, 08:11

Roș-albaștrii au pierdut două puncte importante cu ilfovenii. Meciul s-a încheiat 0-0.

Cele două echipe s-au întâlnit în a 13-a etapă din sezonul regulat al Superligii României, pe Arena Națională, în fața a peste 10 mii de spectatori prezenți pe stadion. La capătul celor 90 de minute, FCSB și FC Voluntari au împărțit punctele.

Victor Becali, verdict crunt despre FCSB după remiza cu FC Voluntari

Victor Becali a vorbit despre rezultatul de egalitate obținut de FCSB cu FC Voluntari și a subliniat că roș-albaștrii se împiedică de echipele mici și așa pierd de fiecare dată campionatul.

De asemenea, Victor Becali a precizat că roș-albaștrii au avut mereu probleme cu ilfovenii și a definitivat remiza FCSB-ului cu FC Voluntari drept o „mare surpriză”.

„E surpriză mare, dar FCSB a avut întotdeauna mari probleme cu FC Voluntari. Nu înțeleg de ce, se descurcă foarte greu. Cu echipele mici se pierde campionatul, așa a făcut mereu FCSB”, a spus Victor Becali.

FCSB - FC Voluntari 0-0

FCSB a ratat ocazia de a păstra distanța față de locul doi. Meciul s-a încheiat la egalitate, după ce Alex Băluță a nimerit bara în prelungirile partidei. Gazdele au solicitat și un henț în finalul partidei, după ce Cristian Paz a lovit mingea cu mâna în interiorul propriului careu.

În urma acestui rezultat, FCSB a ajuns la 30 de puncte și va fi lider și după această etapă, indiferent de rezultatul dintre CFR Cluj și Oțelul Galați.

Dacă CFR va reuși să câștige în Gruia în fața echipei lui Dorinel Munteanu, atunci ardelenii se vor apropia la un singur punct de echipa lui Gigi Becali după 13 runde. În următoarea etapă, FCSB va juca la Ploiești cu Petrolul, iar FC Voluntari va primi vizita celor de la Sepsi OSK.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!