FCSB nu a început play-out-ul cum s-ar fi așteptat, iar formația patronată de Gigi Becali are o înfrângere, o remiză și o victorie din primele trei meciuri.
Campioana României a pierdut pe terenul lui FC Botoșani, scor 2-3, într-un meci din runda a treia din paly-out-ul Superligii.
MM Stoica a anunțat două reveniri importante
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a spus că roș-albaștii vor primi „întăriri” pentru următoarele meciuri.
MM Stoica a dezvăluit că Daniel Bîrligea și Ofri Arad vor fi apți pentru meciul cu Oțelul Galați de sâmbătă.
„La Bîrligea nu cred că e ceva…, avea o lovitură în coapsă, nu e ceva grav, dar era mult prea riscant. Se putea agrava accidentarea dacă era forțat să joace și pe terenul acela greu de la Botoșani. Eu sunt convins că va juca cu Oțelul”, a spus MM Stoica, conform Fanatik.
FCSB se află în continuare pe prima poziție în play-out, dar cu o victorie în fața lui Metaloglobus, UTA ar trece peste FCSB și ar deveni lider.
Hervin Ongenda: „Lucrurile mici fac diferența”
Partida a început perfect pentru FCSB. Darius Olaru a deschis scorul în minutul 4, însă gazdele au egalat în minutul 35 prin Ongenda. Bucureștenii au intrat la pauză în avantaj, după penalty-ul transformat de Florin Tănase în minutul 41.
În repriza secundă, Ongenda a restabilit egalitatea în minutul 68, iar Mailat a marcat golul victoriei în minutul 78. Finalul a fost complicat pentru FCSB, care a rămas în zece oameni după eliminarea lui Alexandru Lixandru în minutul 88.
La finalul meciului, Hervin Ongenda a vorbit la flash-interviu despre victoria importantă obținută de echipa sa.
„Am luptat împotriva unei echipe puternice. Ca de obicei, luăm gol devreme, nu știu de ce. Cel mai important lucru este că am arătat că avem caracter să întoarcem rezultatul. Suntem bine, vreau să câștigăm toate meciurile. Lucrurile mici fac diferența”, a declarat Ongenda.