De ce va fi înlocuit gazonul de pe "Ion Oblemenco". Anunțul făcut de Lia Olguța Vasilescu 

Universitatea Craiova FCU Craiova Stadion Ion Oblemenco Superliga Universitatea Craiova și FCU Craiova trebuie să își caute alt stadion! Anunțul primarului
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 August 2021, 13:22
Data actualizarii: Joi 12 August 2021, 13:47

Lia Olguța Vasilescu a dezvăluit când se va schimba gazonul de pe stadionul „Ion Oblemenco”. 

Pe stadionul „Ion Oblemenco” joacă două echipe: Universitatea Craiova și FCU Craiova. Astfel, pe gazon se dispută patru meciuri pe lună, în loc de două, câte joacă celelalte echipe pe propria arena. 

La ultimul partidă a echipei patronate de Mihai Rotaru, cu FC Voluntari, 3-0, s-a putut observa că iarba de pe Oblemenco este degradată. Acest lucru a fost semnalat și de primarul Craiovei, care a justificat că gazonul va trebui schimbat în luna octombrie, iar cele două echipe din Bănie trebuie să își găsească o altă arena pentru a-și disputa jocurile de pe teren propriu. 

  • Universitatea Craiova și FCU Craiova trebuie să își caute alt stadion! Anunțul primarului

Vasilescu: „Vom notifica ambele echipe să găsească un stadion unde să joace” 
 

 

Fără îndoială, gazonul trebuie înlocuit și din cauza faptului că, la nivelul solului, temperaturile din ultimele luni au fost de 55 de grade, dar și pentru că s-a jucat mai mult decât prevedea cartea tehnică. În loc de două meciuri pe lună, s-au jucat și cinci pe lună, iar distanța dintre meciuri, care trebuie să fie de două sătămâni, uneori n-a fost nici de două zile. 

În aceste condiții, am început deja să lucrăm la documentația de atribuire pentru gazon, iar eu consider că undeva în luna octombrie vom putea schimba gazonul. Vreau să precizez că nu există garanție pentru gazon! E un bun consumabil, care va trebui înlocuit ori de câte ori va fi necesar. 

Dacă nu se termină procedura de achiziție până în pauza competițională, vom notifica ambele echipe să găseacă un stadion unde să joace. Am făcut demersuri la Liga Profesionistă de Fotbal să mutăm temporar cele două echipe pe stadionul de atletism, care are dimensiunile necesare. 

Cei de la Ligă au spus că e mult mai bine să găsim o altă variantă pentru echipe, adică ele să fie mutate pe unul dintre cele două stadioane apropiate, la Târgu Jiu sau Severin”, a declarat Lia Olguța Vasilescu în cadrul unei conferințe de presă. 

Următorul meci care se va disputa pe stadionul din Bănie va fi sâmbătă, între FCU Craiova și Chindia Târgoviște, live text de la 18:30 pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!