KuPS, victorii cu Astana și Vardar, în deplasare

Universitatea Craiova a obținut doar un egal, scor 1-1, în prima manșă a duelului cu KuPS din cadrul turului trei preliminar din UEFA Europa League. Manșa retur se va disputa la Craiova, joi, 13 august 2026, de la ora 20:00.

Învingătorea acestei duble manșe va da în play-off peste câștigătoarea confruntării Ararat-Armenia - NK Celje (2-1, în tur / turul 3 preliminar al Champions League). Dacă este eliminată din Europa League, Craiova va juca în play-off-ul Conference League cu Shamrock Rovers sau KF Egnatia (3-1, în tur / turul 3 preliminar al Europa League ). 

Din 1969, KuPS a învins în deplasare, în cupele europene, doar de șase ori, pe Maccabi Netanya (2-1 / 2011), Vorskla Poltava (3-2, după prelungiri / 2021), Astana FC (4-3 / 2021), Milsami Orhei (4-1 / 2022), FK RFS (2-1 / 2025) și Vardar Skopje (2-0 / 2026). 

Doar trei înfrângeri pe "Oblemenco", în ultimii nouă ani

Din 2017, de la revenirea în cupele europene, "alb-albaștrii" au pierdut în cupele europene doar cu echipe mult mai bine cotate, respectiv AC Milan (2017-2018 / 0-1 / turul 2 preliminar Europa League), AEK Atena (2021 / 0-2 / turul 3 preliminar al Europa League) și Sparta Praga (2025-2026 / 1-2 / faza ligii din Conference League). 

În rest, craiovenii au câștigat meciurile de pe Stadionul "Ion Oblemenco" contra echipelor FC ML Vitebsk (1-0 / Champions League), Sabail FK (3-2 / Europa League), Zorya Luhansk (3-0), NK Maribor (3–2), FK Sarajevo (4-0), Spartak Trnava (3-0), Istanbul Bașakșehir (3-1) și Mainz 05 (1-0 / Conference League). 

De asemenea, Craiova a remizat pe teren propriu cu Levski Sofia (2-2 / Champions League), RB Leipzig (1-1), Honved Budapesta (0-0 / Europa League), KF Laci (0-0), Vllaznia Shkoder (1-1), Hapoel Beer Sheva (1-1) și FC Noah (1-1 / Conference League).