Cu gândul la UEFA Champions League, dar și la un nou titlu, fanii au luat cu asalt arena ”Ion Oblemenco” și au cumpărat un număr-record de abonamente. S-a trecut deja de borna de 9.000, în timp ce toate lojele puse la dispoziție pentru fani sunt deja sold-out, subiect despre care a scris și GSP.ro.

Universitatea Craiova, peste 1,6 milioane de euro doar din vânzarea de abonamente și loje!

Emulația creată în jurul echipei lui Filipe Coelho aduce și o sumă importantă în conturile clubului. Din informațiile obținute de Sport.ro, doar din abonamente s-a depășit suma de 800.000 de euro, la care se mai adaugă încă atât din lojele deja cumpărate. Astfel, oltenii au luat ”dintr-un foc” peste 1,6 milioane de euro.

Pentru următorul sezon, cel mai ieftin abonament la meciurile Universității Craiova de pe ”Oblemenco” este în peluză. Costă 299 de lei (239 pentru cei care se reabonează), iar la polul opus sunt abonamentele din sectorul VIP, care costă 1.429 de lei pentru tot sezonul (1.209 lei pentru reabonați).

Când au depășit borna de 8.000 de abonați, cei de la Universitatea Craiova au anunțat că borna atinsă reprezintă un ”record all-time” în România. Sunt toate șansele ca cifra să crească, ținând cont că mai sunt două săptămâni până la startul noului sezon.

Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Champions League

Oltenii se vor duela în dublă manșă cu un adversar, la prima vedere, accesibil. ML Vitebsk, campioana din Belarus, își va măsura forțele cu Universitatea Craiova. 

ML Vitebsk are o istorie scurtă, însă destul de complicată. Clubul a fost desființat în 2006, fiind reînființat în 2014. În momentul de față, lotul celor de la ML Vitebsk este cotat la doar 12,88 de milioane de euro pe Transfermarkt.