Croația a condus din minutul 53, după golul lui Ivan Perisic, iar până la final a avut două goluri anulate după intervenția VAR, inclusiv unul în minutul 90+13, după un ofsaid activat în urma unei atingeri "invizibile", detectată doar de senzorii din minge. Portugalia s-a calificat după golurile lui Cristiano Ronaldo (68' - penalty) și Goncalo Ramos (90+4').
Zeljko Kopic, după Portugalia - Croația 2-1: "Să pierzi în acest mod e dificil"
Kopic a lăudat evoluția foarte bună a Croației, însă s-a arătat dezamăgit de modul în care s-a decis calificarea.
"Nu-mi amintesc de mult timp să fi văzut Croația făcând o repriză atât de bună. Am fost la un nivel de invidiat și ne-am creat foarte multe ocazii, dovadă fiind și golurile anulate. Repriza a doua merită tot respectul posibil.
Decizia s-a luat la o diferență infimă, de câțiva milimetri (n.r - la golul de 2-2 al Croației din minutul 90+13), și din nou vorbim despre arbitri care ajung în prim-plan. Este foarte greu să accepți o astfel de decizie la acest nivel. Tehnologia cu senzorii din minge detectează fiecare atingere, iar din perspectiva noastră este foarte greu de acceptat. Totuși, arbitrul avea elementele necesare pentru a lua o astfel de decizie, însă să pierzi meciul în acest mod este foarte dificil", a spus Kopic, într-un interviu pentru 24sata.


















