GALERIE FOTO Unde a fost surprins Nicolae Dică în seara în care este așteptat să îi dea răspunsul lui Gigi Becali

Nicolae Dica FCSB Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Iulie 2022, 19:51
Data actualizarii: Luni 25 Iulie 2022, 19:55

Nicolae Dică este așteptat să îi dea un răspuns lui FCSB, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea antrenor.

FCSB s-a despărțit de Toni Petrea, care a decis să demisioneze în urma eșecului din derby-ul cu Rapid, scor 0-2, iar Mihai Stoica a anunțat că Gigi Becali va negocia cu Nicolae Dică, în această seară, preluarea băncii tehnice.

Unde a fost surprins Nicolae Dică în seara în care este așteptat să îi dea răspunsul lui Gigi Becali

În seara în care Gigi Becali așteaptă un răspuns de la el, Nicolae Dică a fost surprins în tribunele Stadionului Ilie Oană, din Ploiești. Fostul secund al lui Mirel Rădoi de la echipa națională asistă la meciul Chindia Târgoviște - FC Hermannstadt.

În cadrele surprinse de camerele TV, Dică a fost văzut lângă Valeriu Răchită, verificându-și telefonul mobil.

Tot în tribunele arenei din Ploiești a fost surprins și Constantin Budescu, liber de contract. Mijlocașul are deja o înțelegere cu Petrolul, așa cum președintele Costel Lazăr a declarat recent.

Mihai Stoica: "Sper să fie Dică!"

Mihai Stoica a explicat, în această după-amiază, la Orange Sport, că Nicolae Dică este singura variantă existentă de antrenor pentru FCSB în acest moment și speră că fostul decar al echipei va accepta oferta lui Gigi Becali.

"Anul trecut, după meciul cu Rapid, a survenit prima schimbare de antrenor. Acum, schimbarea de antrenor survine mult mai devreme. Nu e încă compromis total parcursul nostru în Europa. Indiferent cine va fi - sper să fie Dică - poate să elimine Saburtalo.

În seara asta o să aflăm dacă vine sau nu. Eu sper să accepte de data asta. Anul trecut, în vară, a avut oferta pe masă. Acum am zis să nu merg la discuție, poate se rezolvă mai ușor. Anul trecut a refuzat, a zis că nu poate să plece de lângă Mirel. A făcut un gest frumos pentru Mirel, dar nu și pentru cariera lui. Eu sper să vină. E ultimul antrenor cu care am avut performanțe în Europa, performanțe ieșite din comun", a spus Mihai Stoica.

Nicolae Dică a mai antrenat-o pe FCSB în perioda iunie 2017 - decembrie 2018, când a strâns 80 de meciuri pe banca bucureștenilor, înregistrând 46 de victorii, 18 remize și 16 înfrângeri.

Cu Dică la conducere, FCSB s-a calificat în primăvara europeană din sezonul 2017/2018. Atunci, bucureștenii erau eliminați de Lazio în 16-imile Europa League, scor 2-5, la general.

Dică și-a început cariera de antrenor ca secund, tot la FCSB, în perioada iunie 2014 - decembrie 2015, când a colaborat cu Costel Gâlcă și Mirel Rădoi. Ulterior, a mai fost principal la FC Argeș în două mandate. De la finalul anului trecut, fostul antrenor este liber de contract, în urma încheierii contractului cu FRF, unde avea postul de antrenor secund la prima reprezentativă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!