Chindia - Hermannstadt, 1-1! Gazdele fac primul punct din acest sezon

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Iulie 2022, 19:36
Data actualizarii: Luni 25 Iulie 2022, 20:39

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 1-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, la Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a Superligii.

25-07-2022 18:34

Chindia Târgoviște - Hermannstadt 1-1

Sibienii au deschis scorul prin Alexandru Oroian în primul minut de joc. Oroian a marcat primul său gol în prima ligă, după doar 66 de secunde, acesta fiind cel mai rapid gol din acest sezon. Anterior, malgaşul Dorian Bertrand marcase după 79 de secunde în partida câştigată de FC Argeş cu UTA (2-0), în prima etapă.

Chindia a egalat destul de repede, prin fundaşul Daniel Celea (9), cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă.

Gazdele au mai avut ocazii de gol prin Daniel Popa (47), Marco Dulca (64), Daniel Neguţ (66) şi Cosmin Atanase (88). Oaspeţii şi-au creat o situaţie bună, prin ghanezul Baba Alhassan (63).

Nou-promovata FC Hermannstadt e neînvinsă în acest debut de sezon, iar Chindia fără victorie.


FINAL

Min 47: Ocazie pentru Chindia! Daniel Popa este găsit excelent în fața porții, cu o centrare venită de pe partea stângă. Vârful gazdelor își face balonul pe stângul apoi șutează, însă Iliev respinge balonul.


Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 10: GOOOL Chindia Târgoviște! Daniel Celea restabilește egalitatea cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă executată perfect de Șerban.


Min. 2: GOOOL Hermannstadt! Oroian este găsit liber în fața porții și nu-l iartă pe Căbuz


Min. 1: A început partida!

25-07-2022 18:33

Chindia Târgoviște - Hermannstadt | Echipele de start

CHINDIA: Căbuz - Dumitrașcu, Celea, Boldor, C. Dinu - Vorobjovas, Dulca - Neguț, Chamed, A. Șerban - Popa; REZERVE: D. Moldovan, Ioniță, Passaglia, Cherchez, Mihaiu, Popadiuc, Cooper, Atanase, Dima; ABSENT: Căpușă (suspendat)

ANTRENOR: Adrian Mihalcea

HERMANNSTADT: Iliev - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț - Sota, Biceanu, Baba - Petrescu, Paraschiv, Oroian; REZERVE: Muțiu, Antoche, Năstăsie, Issah, Buhăcianu, Balaure, Iancu, Popescu, Răuță

ANTRENOR: Marius Măldărășanu

25-07-2022 15:47

Chindia - Hermannstadt, cine va arbitra partida:

Arbitru central: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) 
Asistenți: Avram Valentin (Bucureşti), Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel)
Arbitru VAR: Călin Iulian (Ştefăneşti)
Arbitru AVAR: Mitruţi Daniel (Craiova)
25-07-2022 15:46

Chindia - Hermannstadt, ora 18:30

Sibienii au debutat cu o victorie răsunătoare în prima etapă din Superliga, scor 3-0 cu CS Mioveni, și vor să facă o nouă victimă în campionatul intern. Chindia vine după un eșec în prima rundă, scor 2-3 pe terenul celor de la FC Botoșani.
 
Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în sezonul 2020-2021, la finele căruia Hermannstadt a retrogradat în Liga 2. Chindia s-a impus atunci cu 2-0.
 
„Au fost meciuri crâncene, îl felicit pe Adi, a ajuns la Chindia. Are o echipă cu calitate, jucători buni. Și în primul meci puteau obține mai mult, au avut șanse bune, dar și puțin ghinion. De aceea mă aștept la un nou meci foarte greu, bine pentru noi niciun meci nu e ușor”, a spus Marius Măldărășanu, la conferința de presă.

Echipele probabile:
 
Chindia: Căbuz - Dumitrașcu, Celea, Boldor, Dinu - Vorobjovas, M. Dulca - Neguț, Chamed, Șerban - Popa
Hermannstadt: liev - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț - Biceanu, Sota, Alhassan - P. Petrescu, D. Paraschiv, Oroian
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!