Transferul setat de Rapid! Giuleștenii au fost dezamăgiți de mutarea din vară: „Mă aşteptam la mai mult”

Transferul setat de Rapid! Giuleștenii au fost dezamăgiți de mutarea din vară: „Mă aşteptam la mai mult” Superliga

Victor Angelescu a spus care este principal țintă a Rapidului în această iarnă.

Rapid are un sezon excelent până acum și este liderul din Superliga, după 18 etape. Giuleștenii se află la două puncte de locul secund, ocupat de FC Botoșani.

Cu toate acestea, oficialii formației alb-vișinii vor să își întărească lotul în această iarnă pentru a-i oferi șanse mai mari la titlu lui Costel Gâlcă.

Victor Angelescu, dezamăgit de prestațiile lui Antoine Baroan

Președintele lui Rapid a dezvăluit pe ce post își dorește formația giuleșteană să se întărească. Victor Angelescu a vorbit și despre jucătorul adus în această vară, dar care nu a livrat la nivelul așteptărilor până în acest moment.

Este vorba despre Antoine Baroan, care a fost adus în Giulești de la FC Winterthur din Elveția în schimbul a 400.000 de euro, dar nu a avut impactul așteptat.

„Vrem un număr 10, am spus asta de la început, am zis că îl vrem din iarnă. Suntem în discuţii. Şi normal, dacă pleacă orice jucător trebuie să-l înlocuim. Poate să plece şi dacă are o ofertă bună, dar poate să plece şi dacă nu a dat randament. Ne gândim poate şi la un atacant.

(n.r. sunteţi nemulţumiţi de Barouan?) Nu pot să zic nemulţumit, dar m-am aşteptat la mai mult. În acelaşi timp, chiar vorbeam, Koljc a făcut până acum un sezon foarte bun, a jucat foarte bine şi a fost greu să-l scoatem. Dar da, mă aşteptam la mai mult de la el, doar două goluri înscrise într-un meci... chiar dacă a jucat mai mult din postura de rezervă. Cred că avem nevoie acolo, există posibilitatea să luăm şi un atacant, dar principala ţintă este un mijlocaş ofensiv”, a spus Angelescu la Prima Sport.

Jucătorul francez a evoluat în 15 partide în tricoul lui Rapid, reușind să marcheze doar două goluri și să ofere o pasă decisivă.

Antoine Baroan este cotat la 800.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transferamrkt.com.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!