Dinamo a învins-o pe U Cluj cu 2-1 sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a şasea a Superligii, și este este noul lider al campionatului.
Golurile au fost marcate de scoţianul Danny Armstrong (34, 49), cu şuturi din marginea careului, respectiv gambianul Mouhamadou Drammeh (77), cu un şut din careu.
Dinamo a jucat în zece oameni din minutul 67, când Alexandru Musi a primit al doilea cartonaş galben.
U Cluj a avut două bare, prin Alex Chipciu (4), cu un şut de la 20 de metri, şi prin Drammeh (71), cu o reluare din 6 metri.
Andrei Nicolescu: ”În România, asta e perioada în care echipele fac transferuri”
”Am arătat că știm să suferim. U Cluj a știut să joace între linii mai bine decât toate adversarele de până acum.
Cîrjan mi-a plăcut foarte mult, a dominat jocul. Păcat că pasele lui nu au dus la finalizare. Plus faza defensivă, pe care toată lumea cam evită să o discute la Cîrjan. El e un excelent jucător defensiv, nu doar ofensiv.
Jucătorii au încredere în antrenor, în staff, iar asta se vede. Asta era cumva teama, că jucătorii nu vor înțelege, că vor încerca să aibă soluții individuale. Faptul că vin rezultatele îi ajută să aibă încredere.
De asta sunt alături de grup, asta e foarte important. Mai avem mult de lucru, jucătorii știu chestia asta. Cel mai important e că ei își doresc.
Dinamo devine o echipă mai matură, are un grup unit, e pe un traseu pozitiv. Sperăm să închidem campania de achiziții cu un jucător ofensiv. În România, asta e perioada în care echipele fac transferuri”, a declarat la final președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, la Prima Sport.