Mihai Toma (18 ani) și-a făcut autocritica înaintea partidei FCSB - CFR Cluj. Derby-ul suferinței se va disputa astăzi, de la ora 20:00, și va fi redat LIVE TEXT de Sport.ro.
Mihai Toma și-a evaluat abilitățile înainte de FCSB - CFR Cluj
Fotbalistul U21 al roș-albaștrilor și-a acordat inițial nota 2, apoi a crescut la 4 în privința loviturii de cap.
Aripa stânga ce măsoară 1,72 m a recunoscut că e slab în privința detentei, chiar dacă a marcat cu capul în FCSB - Feyenoord 4-3.
La polul opus, Toma a apreciat că cele mai mari calități ale sale sunt viteaza și deposedările, pe care le-a notat cu 8.
Toma: „La detentă stau prost, 4”
„Dreptul 7, stângul 6, detentă, joc de cap 2. Nu prea cu capul, doar rar. La detentă stau prost, 4. Șut 7, viteză 8, dribling/tehnică 6, forță 7, plasament 6, eficacitate 7, lovituri libere 5, centrări 7 și deposedări 8”, s-a autoevaluat Mihai Toma, înaintea partidei FCSB - CFR Cluj.
- 41 de meciuri, un gol și 3 pase de gol are Mihai Toma la FCSB, echipa în academia căreia s-a format.
- 500.000 de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.