Surprize, surprize! Cum arată primul ”11” al FCSB-ului cu Sepsi OSK

FCSB - Sepsi OSK Arena Nationala Etapa 25 Superliga Superliga Florinel Coman / Foto: Sport Pictures.
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Februarie 2024, 19:22
Data actualizarii: Duminica 11 Februarie 2024, 19:21

FCSB o întâmpină ”acasă” pe Sepsi OSK duminică seară, de la ora 20:45, pe Arena Națională.

Roș-albaștrii au pregătit o formulă de start specială împotriva clubului din Sfântu Gheorghe, în runda cu numărul 25 din sezonul regulat al Superligii României.

Surprize, surprize! Cum arată primul ”11” al FCSB-ului cu Sepsi OSK

Dacă Elias Charalambous & Co. au mizat în primul ”11” al partidei cu Farul Constanța pe Vali Crețu, Adrian Șut, Octavian Popescu și Luis Phelipe, iată că împotriva lui Sepsi OSK s-au schimbat lucrurile.

FCSB a aliniat același 4-3-3, dar cu următoarele noutăți: Alexandru Pantea în defensivă, Darius Olaru în compartimentul median și Florinel Coman și David Miculescu în linia ofensivă.

De asemenea, pe banca de rezerve a roș-albaștrilor s-a ivit în premieră și fotbalistul transferat de la FC Urartu pentru 50.000 de euro, Nana Antwi, poreclit ”rachetă” de Gigi Becali, patronul FCSB.


Echipele de start în FCSB - Sepsi OSK

  • FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic - Olaru, Lixandru, Alhassan - Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman 

Rezerve: A. Vlad - V. Crețu, Panțîru, Pandele, Luis Phelipe, Nana Antwi, Ov. Popescu, Radaslavescu 

Antrenor: Elias Charalambous 


  • Sepsi OSK: R. Niczuly - Oroian, Kecskes, D. Ciobotariu, Dumitrescu - N. Păun - Kallaku, C. Matei, Aganovic, Fl. Ștefan - Safranko 

Rezerve: D. Moldovan, R. Niczuly, M. Bălașa, Renta, J. Rodriguez, Rondon, Popsa, K. Varga, I. Gheorghe 

Antrenor: Bernd Storck

FCSB - Sepsi OSK, înainte de meciul direct

Vicecampioana are 51 de puncte și este, în continuare, lider detașat în campionat după 24 de meciuri. O victorie i-ar putea permite echipei lui Gigi Becali să-și mențină avantajul de nouă puncte față de locul doi, ocupat în prezent de Rapid.

Giuleștenii au câștigat derby-ul etapei cu CFR Cluj, scor 1-0, și speră în continuare la titlu. Un pas greșit al liderului în meciul cu Sepsi ar putea relansa lupta la titlu, având în vedere că, în play-off, punctele se înjumătățesc.

De partea cealaltă, Sepsi OSK vine după două înfrângeri consecutive în Superliga României, dar ocupă în continuare ultimul loc din play-off. Cu o victorie pe Arena Națională, covăsnenii se pot menține pe locul șase în campionat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!