Laszlo Dioszegi nu iartă după FCSB - Sepsi OSK: ”Neputință totală”

FCSB - Sepsi OSK laszlo dioszegi Superliga Superliga Laszlo Dioszegi, patron Sepsi / Foto: Captură Sport.ro
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Martie 2024, 23:59
Data actualizarii: Duminica 17 Martie 2024, 23:59

FCSB a învins-o în prima etapă a play-off-ului Superligii României pe Sepsi OSK, scor 2-1.

Roș-albaștrii au venit după eșecul categoric cu Rapid din ultima etapă a sezonului regular (0-4). În urma victoriei cu clubul din Sfântu Gheorghe, FCSB și-a asigurat o diferență de șapte lungimi față de Universitatea Craiova, locul secund din play-off.

Laszlo Dioszegi nu iartă după FCSB - Sepsi OSK: ”Neputință totală”

Laszlo Dioszegi, patron Sepsi OSK, a vorbit după înfrângerea cu FCSB și a ținut să puncteze faptul că în prima repriză elevii lui Bernd Storck nu s-au făcut remarcați deloc.

De asemenea, afaceristul a semnalat că a precizat că încă dinainte să înceapă sezonul a prevăzut faptul că FCSB va câștiga campionatul. Roș-albaștrii au pus stăpânire pe prima poziție cu 35 de puncte.

”Am văzut în repriza a doua o neputință totală. Nu sunt deloc mulțumit. Puteam face mai mult. Băieții au avut atitudine, nu am ce să reproșez, dar, din păcate, asta a fost. Am pierdut mingea și am primit golul doi. Așa s-a scris istoria meciului.

Dacă așa o să jucăm mai departe, sută la sută nu o să prindem Conference League. Eu încă din vară am prevăzut că FCSB o să câștige campionatul. Acum are șapte puncte, dacă nu mă înșel. E greu de recuperat.

Oricine poate să învingă pe oricine, dar noi trebuie să schimbăm mentalitatea”, a spus Laszlo Dioszegi.

Cum arată clasamentul din play-off-ul Superligii României

În urma victoriei de pe Arena Națională, formația dirijată de Elias Charalambous și-a asigurat o diferență de șapte puncte față de Universitatea Craiova, care ocupă poziția secundă cu 28 de puncte.

Rapid București (locul III, 28p) s-a împotmolit în prima etapă a play-off-ului cu Farul Constanța (locul V, 25p), scor 1-2, în timp ce CFR Cluj (locul IV, 27p) a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 1-2.

Sepsi OSK se situează pe ultima poziție cu 22 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!