Cel mai bine cotat fotbalist din Superliga, după ultimele actualizări transfermarkt.com, Ștefan Baiaram a făcut eventul cu gruparea pregătită de Filipe Coelho în sezonul 2025/26.
El a bifat zece apariții în play-off, 27 în sezonul regulat, două în Cupa României, cinci în Conference League și șase în preliminariile Conference League
Ștefan Baiaram și-a decis viitorul! Anunțul oltenilor
Mario Felgueiras, directorul sportiv al Universității Craiova, a anunțat faptul că Ștefan Baiaram va rămâne la echipa de pe ”Ion Oblemenco”. Fotbalistul își dorește să evolueze în Champions League alături de olteni.
”Baiaram rămâne, acum vrea să joace și în Champions League cu noi. E un drum lung. Putem să ne îmbunătățim față de anul trecut”, a spus Mario Felgueiras, potrivit Digi Sport.
De când se află la Universitatea Craiova, atacantul lateral a consemnat 247 de meciuri în toate competițiile pentru olteni, și-a trecut în cont 48 de goluri, dar și 23 de pase decisive.
Ștefan Baiaram, cel mai bine cotat fotbalist din Superliga
După ultimele actualizări Transfermarkt, Ștefan Baiaram, cotat la 5 milioane, i-a luat fața căpitanului de la FCSB, Darius Olaru (4,5 milioane) și a devenit cel mai bine evaluat jucător din Superliga României.
Top 3 este format din Baiaram (5 milioane), Olaru și Daniel Bîrligea (ambii 4,5 milioane de euro).