FOTO ȘI VIDEO Se anunță "foc" pe "Ilie Oană". Cum se pregătesc fanii Petrolului înainte de derby-ul cu Rapid

Petrolul - Rapid stadionul Ilie Oana Superliga Suporteri Petrolul ultras Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 August 2022, 17:12
Data actualizarii: Sambata 13 August 2022, 17:33

Petrolul Ploiești - Rapid Bucurelti este LIVE TEXT pe www.sport.ro astăzi, de la ora 21:45.

Cele două formații se întâlnesc pentru prima oară din 2020, când Petrolul reușea s-o învingă pe Rapid cu 2-0 în eșalonul secund. Ultimele cinci partide ale echipelor arată așa: 0-0 (11.07.2020), 1-0 Rapid (16.10.2019), 1-1 (13.03.2015) și 0-0 (16.08.2014). 

În această stagiune, giuleștenii se află pe a doua poziție, la egalitate de puncte cu campioana anului trecut, CFR Cluj (9p). De cealaltă parte, ploieștenii stau mai rău, aflându-se în subsolul clasamentului, cu patru puncte din 12 posibile, pe locul 11. 

Cum s-au pregătit suporterii Petrolului Ploiești

Fanii petroliști au făcut show total înainte de meci la un antrenament, alături de jucătorii favoriți. Au cântat și au aruncat cu torțe pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, iar fotbaliștii au aplaudat și s-au bucurat de prezența fanilor, așa cum se vede într-un videoclip postat pe contul oficial de YouTube al trupei lui Nicolae Constantin.

Petrolul Ploiești - Rapid București se anunță un meci spectaculos, ambele echipe dețin suporteri care produc atmosfere "incendiare" și reușesc să anime partidele și în tribune.

Cum au arătat Petrolul și Rapid în această perioadă de mercato

Adrian Mutu beneficiază în sezonul 2022/23 de prezențele fotbaliștilor Alexandru Mățan, Marko Dugandzic, Arnel Jakupovic, Jayson Papeau, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Florin Ștefan, Paul Iacob, Damien Dussaut și Alexandru Crivac.

Nicolae Constantin i-a primit la echipă pe Constantin Budescu, Octavian Vâlceanu, Christian Irobiso, Lucian Dumitriu, Jair Tavares da Silva, Gheorghe Grozav, Gabriel Tamaș, Mirko Ivanovski, Florin Borța, Cosmin Tucaliuc, Ionuț Zaharia, Juan Pătrașcu, Sebastian Gruiu, Alexandru Radu și Cătălin Tolea.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!