Reprezentanții clubului de pe ”Benito Villamarin” au venit la meciul dintre Petrolul și Rapid (0-2) pentru a urmări un fotbalist, pe Rareș Manolache (16 ani), tânărul atacant al ploieștenilor care a atras deja atenția cluburilor importante din Occident.

Claudiu Tudor, președintele Petrolului, a anunțat că spaniolii i-au convins deja familia atacantului pentru transferul în Spania. ”M-am certat cu ei pe la birouri”, a spus oficialul prahovenilor.

Nu este singurul jucător de la Petrolul ”ochit” de un club mare. Ștefan Rădulescu ar fi și el pe lista celor de la AS Roma, mai spune Claudiu Tudor.

Rareș Manolache de la Petrolul, pe lista lui Betis Sevilla

„Avem copii din spate foarte, foarte buni, de 2011, 2012, 2013. Le-am făcut antrenamente de individualizare la sală, încercăm să ne axăm pe acest palier. E clar, ăsta e viitorul, indiferent că vrem sau nu vrem.

Un milion, două milioane sau trei milioane poți lua doar pe jucători de 17-18 ani, de echipa națională, cu minute multe la Liga 1, cum spunea domnul Hagi. Avem jucători cum este Ștefan Rădulescu, abia îl semnasem pentru că venise AS Roma după el. Manolache, care a intrat și aseară, a venit Betis Sevilla. 

M-am certat cu ei pe la birouri, convinseseră familia să se ducă acolo, să-l ia. Este și pe lista lui Salzburg, sunt jucători care apar pe radar că prind minute la prima ligă. Doar așa putem vinde și noi pe bani mai mulți jucători români”, a spus Claudiu Tudor, la emisiunea ”VOYO SPORT LIVE”.

Rareș Manolache a evoluat în premieră în Superliga României, în meciul cu Rapid, când a fost aruncat în joc în ultimele opt minute.

Petrolul - Rapid 0-2 | Echipele de start:

  • Petrolul (4-4-2): Zima - Țuțu, Papp (cpt.), Sumbula, Dumitrescu - Jerdea, Hanca, Bran Flores, Rodrigo Martins - Nlundulu, Leo Teixeira
  • Rezerve: Șt. Rădulescu, M. Costache, Argeșanu, Ludewig, D.I. Paraschiv, Tolea, Vega, Leescu, Zaian, R. Manolache, Căpușă, M.A. Ioniță
  • Rapid (4-3-3): Aioani - Onea, Graovac, Kramer (cpt.), Sălceanu - Vulturar, Doumbia, Bubanja - Dobre, Stojilkovic, Pop
  • Rezerve: B. Ungureanu, Cr. Manea, Kodor, Grameni, Latif, Kamara, Celik, El Sawy, Jambor, Pașcanu, Moruțan