VIDEO EXCLUSIV Șanse ”foarte, foarte mari” pentru vestea pe care Dan Petrescu nu a vrut s-o audă

Dan Petrescu CFR Cluj gabriel debeljuh Superliga Dan Petrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 12 August 2022, 19:55
Data actualizarii: Vineri 12 August 2022, 19:58

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League, după ce a trecut de Șahtior Soligorsk, dar l-a pierdut pe Gabriel Debeljuh.

Gabriel Debeljuh s-a accidentat în minutul 55 al meciului cu Soligorsk, iar la scurt timp a fost înlocuit cu Emmanuel Yeboah. Vizibil afectat, Dan Petrescu a spus, după meci, că este posibil ca atacantul CFR-ului să aibă o accidentare la ligamentul încrucișat.

Cristi Balaj a confirmat că ar putea fi vorba despre o accidentare serioasă, iar Debeljuh ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală. CFR Cluj e pregătită să-i ofere un nou contract, în cazul în care acest lucru se va întâmpla.

Gabriel Debeljuh, suspect de o accidentare la ligamentul încrucișat

„Așteptăm încă certitudinea diagnosticului, șansele de a fi cel pe care vi l-a comunicat Dan Petrescu sunt foarte, foarte mari. Mai există o oarecare speranță. 

În situația în care se va întâmpla să fie nevoie de o intervenție ce-l va ține departe șase luni de zile, noi îi vom propune lui Debeljuh prelungirea contractului să fie convins că aprecierea noastră este, în continuare, cel puțin aceeași și că avem încredere că-și va reveni”, a spus Cristi Balaj, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

CFR Cluj - NK Maribor, în play-off-ul Conference League

Maribor a fost eliminată în turul 3 din Europa League de formația finlandeză HJK, astfel că a coborât în play-off-ul Conference League. Slovenii au pierdut atât acasă, 0-2, cât și în deplasare, 0-1.

Campioana Sloveniei a început competițiile europene în turul 1 preliminar din Champions League, unde a trecut chiar de Șahtior Soligorsk, ultima adversară a lui CFR Cluj, scor 2-0, la general. Ulterior, Maribor a fost eliminată în turul 2 de Sheriff Tiraspol, după 0-0 acasă și 0-1 în deplasare.

Maribor are un start dezamăgitor de sezon. Campioana ocupă locul 10 în Slovenia, ultimul, cu doar trei puncte strânse în primele patru etape și un golaveraj 4-9. Lider este Olimpija Ljulbjana, cu 12 puncte, fosta adversară a lui Sepsi, eliminată de covăsneni.

NK Maribor, de 16 ori campioană a Sloveniei, este antrenată de Radovan Karanovic și are un lot evaluat la 8,6 milioane de euro, de aproape patru ori mai puțin decât cel al lui CFR Cluj (29,6), potrivit Transfermarkt.

Meciurile din play-off-ul Conference League se vor disputa pe 18 și 25 august.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!