Accidentat la echipa națională înaintea meciurilor cu Canada și Cipru, Andrei Borza (18 ani) rămâne indisponibil pentru Rapid, dar situația are și o parte mai puțin dureroasă pentru club: FIFA va plăti salariul fundașului pe toată perioada absenței.

Borza a fost convocat de Mircea Lucescu pentru „dubla” României din septembrie, dar a ieșit din calcule după o accidentare bizară, provocată chiar de preparatorul fizic al naționalei. Jucătorul va lipsi aproximativ 4-5 săptămâni, iar Rapid nu va suporta cheltuielile salariale în acest interval, a explicat acționarul Victor Angelescu.

„Își revine. Am înțeles că îl doare mai puțin degetul când îl mișcă. În 4-5 săptămâni de la accidentare va fi apt, sperăm chiar mai repede. Vom primi despăgubiri de la FIFA pentru perioada în care lipsește. Dacă se accidentează la echipa națională, FIFA plătește salariul cât lipsește. Dar sincer, aș fi plătit patru salarii ca să îl avem sănătos acum”, a declarat Angelescu la Prima Sport.

Cum funcționează FIFA Club Protection Programme

Mecanismul prin care Rapid primește banii se numește FIFA Club Protection Programme (CPP). Acesta compensează cluburile care pierd jucători după accidentări survenite în cantonamentele echipelor naționale sau în meciurile oficiale din calendarul FIFA.

Pentru a primi despăgubiri, indisponibilitatea trebuie să fie de minimum 28 de zile, iar clubul raportează incidentul pe platforma FIFA în același interval.

FIFA plătește exclusiv salariul jucătorului pe perioada absenței, până la un plafon de 20.548 de euro pe zi și maximum 7,5 milioane de euro per accident.

În cazul lui Borza, cu o absență estimată între 28 și 35 de zile, suma pe care Rapid ar urma să o primească s-ar putea ridica la aproximativ 22.000 - 28.000 de euro, după un calcul simplu făcut pe baza informațiilor publice despre salariul jucătorului.

Rapid se va putea baza din nou pe Andrei Borza cel mai probabil la finalul lunii octombrie, iar între timp FIFA va asigura plata salariului fundașului, așa cum prevede regulamentul internațional.