După o primă repriză de ”tatonări”, Nicușor Bancu a deschis scorul pentru olteni în minutul 49, iar Alexandru Dobre a restabilit egalitatea șase minute mai târziu, după un ”asediu” la poarta oltenilor.
După meci, Dobre a tras primele concluzii și s-a arătat încântat de atitudinea echipei sale din derby-ul cu liderul din Superligă. Căpitanul giuleștenilor este convins că echipa sa poate fi campioană la finele acestui sezon.
Alexandru Dobre: ”Avem o șansă reală să fim campioni”
„Mă bucur enorm, în această seară am avut o atitudine foarte bună, suporterii au fost extraordinari și le mulțumim că au fost în număr mare alături de noi. Trebuie să fructificăm mai bine fazele pe care le avem.
Consider că avem o șansă reală, în această seară s-a văzut. Dacă luptăm și suntem unul lângă altul, putem să luăm campionatul. (n.r. - despre gazele lacrimogene) Devenise foarte greu să respiri, mă usturau ochii, atât pe mine cât și pe cei de la Universitatea Craiova, că discutam și cu ei.
Va conta să fructifici fiecare ocazie pe care o ai, să se vadă clar că vrei să fii campion. Dacă intri cu această atitudine, cu siguranță va veni și victoria. Dacă ne prezentăm ca în această seară, simt că putem să fim campioni.
Să avem mai multă răbdare pe construcție, trebuie să plimbăm mingea un pic mai mult, după care să reușim să atacăm. Sunt lucruri pe care trebuie să le băgăm la cap pe viitor și să reușim să le îmbunătățim”, a spus Dobre, la flash-interviu.
După cele 30 de etape din sezonul regulat, Universitatea Craiova a încheiat cu 60 de puncte, iar Rapid cu 56. Astfel, cele două formații vor începe play-off-ul cu 30 de puncte, respectiv 28.
În funcție de rezultatul din meciul CFR Cluj - Dinamo, cele două echipe își vor cunoaște adversarele din ultima etapă a sezonului regulat. Universitatea Craiova ar urma să dispute primul meci ”acasă”, cu echipa de pe locul șase, în timp ce Rapid va juca tot în Giulești cu formația de pe locul cinci.