Ilie Lemnaru, președintele nou-promovatei, a dezvăluit secretele din spatele victoriei istorice, un triumf care aruncă FCSB într-o criză profundă, cu a treia înfrângere la rând în campionat.

Președintele ialomițenilor și-a felicitat jucătorii pentru atitudine și a subliniat că succesul nu este o pură întâmplare, ci o consecință a modului în care echipa tratează fotbalul.

"A fost un meci greu, așa cum am spus și înaintea jocului. Ne-am dorit să facem un meci bun, am crezut în șansele noastre și până la urmă s-a dovedit că atunci când crezi, când tratezi fotbalul corect și nu dai dovadă de egoism sau alte lucruri care n-au legătură cu fotbalul, fotbalul te răsplătește. Și de această dată, noi am fost răsplătiți", a zis Ilie Lemnaru, potrivit SPTFM.

Portarul, ridicat în slăvi

Eroul incontestabil al partidei a fost portarul Denis Rusu, autorul unor parade de excepție, care au anihilat atacanții campioanei. Ilie Lemnaru l-a lăudat pe goalkeeperul său, despre care a spus că a făcut cel mai bun meci de până acum.

"Denis a făcut un meci mare. Mă bucur pentru el. A avut o perioadă în care n-a jucat pe finalul campionatului trecut. Este un lucru bun că a reușit să-și revină. Ne-am dorit să rămână alături de noi. A fost eroul meciului. Din punctul meu de vedere, a făcut meciul carierei", a transmis conducătorul Unirii.

Pe lângă intervențiile de clasă, victoria a fost adusă de golul marcat de Raul Rotund în minutul 35.

Problemele cu stadionul persistă

În ciuda bucuriei imense, Lemnaru a adus în discuție și o problemă presantă: situația stadionului din Slobozia. Echipa este nevoită să-și joace meciurile de "acasă" la Clinceni, iar veștile despre revenirea în propriul oraș nu sunt optimiste.

"Este foarte greu pentru suporteri să facă deplasarea de la Slobozia la Clinceni. Așteptăm să jucăm la Slobozia și cred că atunci va fi stadionul plin. Nu știu dacă va fi gata în septembrie. Cred că abia din noiembrie vom juca acolo. Este vorba despre însămânțare și mai multe lucruri pe care trebuie să le respectăm", a încheiat președintele.