Reacția lui Florin Pârvu după FC Voluntari - Petrolul Ploiești

FC Voluntari - Petrolul Ploiesti florin parvu Superliga Superliga Florin Pârvu, după Petrolul - FCSB 2-2 / Foto: Sport Pictures.
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 19:21
Data actualizarii: Vineri 01 Decembrie 2023, 19:20

FC Voluntari - Petrolul Ploiești s-a încheiat 0-0.

Cele două echipe s-au întâlnit în a 18-a etapă din primul eșalon al României pe stadionul "Anghel Iordănescu" din județul Ilfov. La capătul celor 90 de minute, FC Voluntari și Petrolul Ploiești au împărțit punctele.

Reacția lui Florin Pârvu după FC Voluntari - Petrolul Ploiești

După meci, Florin Pârvu, antrenorul principal al "lupilor galbeni", a vorbit despre evoluția elevilor săi și a subliniat faptul că portarul Petrolului, Zima, a făcut un meci mare și că a scos multe dintre ocaziile irosite de ilfoveni.

"După aspectul jocului cred că meritam să înscriem. În repriza a doua, Voluntari și-a creat ocazii în care portarul nostru a făcut un meci mare și a blocat ocaziile lor. Jocul a fost tacticizat. Știam că Voluntari face tranziții bune. Am reușit să-i blocăm, nu știu, să-i surprindem și noi cu aceste pase pe care am reușit să le jucăm în spatele lor.

Minusul e în prima repriză, ne doream să înscriem. Și altfel era cursul jocului dacă înscriam primii. Nu am ce să le reproșez băieților, că ne-am dorit mult azi. Au fost două cartonașe roșii. Așa cum am spus, a fost un punct câștigat în deplasare și mergem înainte, pentru că mai avem meciuri de disputat.

A fost o decizie, o intrare, nu m-am gândit că va fi roșu direct. Nu am revăzut nici faza. Dar Diomande a făcut un fault tactic acolo, din păcate arbitrul i-a dat cartonașul roșu și nu-l vom avea următorul meci sau chiar următoarele două jocuri.

Îmi cer scuze, trebuia să încep cu lucrul ăsta. Aș vrea să urez tuturor românilor un la mulți ani, să avem parte de liniște, de pace, pentru că e foarte important", a spus Florin Pârvu după meci.

Pentru Petrolul Ploiești urmează meciul cu Sepsi OSK de joi, 7 decembrie, de la ora 17:00, din Cupa României. Cele două se vor întâlni pe stadionul "Ilie Oană".

De cealaltă parte, FC Voluntari va face deplasarea la Arad pentru meciul împotriva celor de la UTA de pe stadionul "Francisc von Neuman" marți, 5 decembrie, de la ora 19:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!