Florin Pârvu exultă după victoria din Bănie: "Perfect!"

Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești florin parvu Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Octombrie 2023, 20:55
Data actualizarii: Duminica 22 Octombrie 2023, 20:54

Petrolul Ploiești a învins-o pe Universitatea Craiova cu 3-1.

„Lupii galbeni” au făcut show pe „Ion Oblemenco”, în fața a peste 13 mii de spectatori, și au câștigat trei puncte importante în clasamentul Superligii României.

Florin Pârvu exultă după victoria din Bănie: "Perfect!"

Florin Pârvu, antrenorul principal al Petrolului Ploiești, a vorbit după meci și a evidențiat că elevii săi au interpretat perfect planul tactic și că le-au ieșit tot ce au pregătit la antrenamente.

„Aș începe prin a-mi felicita jucătorii, chiar dacă mi se reproșează asta. Au interpretat perfect planul tactic, ne-a ieșit tot ce am lucrat la antrenament. Știam că ne așteaptă un meci greu și mă bucur că am reușit să câștigăm pe un teren unde nu prea s-a câștigat. Nu pot să spun chiar tot. sunt lucruri pe care le discutăm, pe care le pregătim, cred foarte mult în acest grup, iar lumea trebuie să aibă puțină răbdare. Suntem în al doilea an de Liga 1, trebuie să avem răbdare.

Gicu e un jucător foarte valoros, care se antrenează foarte bine și poate decide jocuri. Azi a reușit să facă un meci excelent. Mă bucur că Huja a înțeles tot ce am vorbit. A luat-o pas cu pas și pregătirea lui a fost foarte bună. E un jucător de mare caracter. A dat gol după pauză, ce poate fi mai frumos. Musi a jucat într-o poziție în care nu mai jucase. Am crezut mult în el, e o pierdere pentru noi pentru meciul următor.

A contat mult și absența lui Bancu, le-a lipsit în seara asta. Vreau să fim foarte corecți, locul 7-9 este obiectivul nostru, dar dacă vom ajunge sus, nu ne vom da la o parte. La Ploiești, avem o mentalitate de învingători. Ca bonus, m-a impresionat publicul craiovean care a început să aplaude echipa noastră. Ce poate fi mai frumos?

Vali este un jucător foarte important, e o decizie foarte dură. Sperăm să i se reducă din etape, pentru că e un jucător tânăr, care are multe de spus”, a spus Florin Pârvu după meci.

Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești 1-3

După o primă repriză tăcută, Musi a deschis scorul în minutul 57, iar Grozav a majorat diferența în minutul 70. Kurtic a marcat pentru olteni din penalty în minutul 74, însă „lupii galbeni” au revenit la două goluri diferență în minutul 90+1, grație reușitei lui Huja.

În următoarea etapă, Universitatea Craiova se va duela cu Rapid București duminică, 29 octombrie, de la ora 20:30, în timp ce Petrolul Ploiești o va înfrunta pe FCSB sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 20:30.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!