Dinamo a deschis scorul prin Adrian Caragea în minutul 9, iar același jucător a dublat avantajul echipei sale în minutul 18.
Intrată cu 2-0 la pauză, echipa lui Kopic a avut emoții în finalul meciului, după ce Catalin Cocoș a redus din diferență, dar Musi a risipit orice fel de dubiu cu reușita lui din minutul 90.
Florin Prunea i-a dat replica lui Talpan: „Nu se întâmplă absolut deloc ceea ce este la Steaua”
Florin Prunea a vorbit despre întâlnirea dintre CS Dinamo și Dinamo din Superliga și a abordat și declarația făcută de Florin Talpan de dinaintea meciului.
Talpan a spus înaintea jocului dintre cele două formații roș-albe că echipa din Superliga este o clonă, iar formația ministerului de interne este „adevărata” Dinamo.
„În primul rând, vreau să separăm lucrurile.
La Dinamo nu se întâmplă absolut deloc ceea ce este la Steaua. Conducătorii celor două echipe de la meciul de aseară sunt prieteni între ei și se respectă. La acest meci au stat unii lângă alții ca la marile cluburi din Europa. Cele două cluburi nu se bălăcăresc prin presă, nu se luptă prin instanțe pentru palmares, se respectă reciproc.
Apoi, la CS Dinamo din Liga 2 este Ionuț Lupescu, cel care a jucat la actuala echipă Dinamo din prima ligă. Acolo am jucat și eu, Gică Mihali, Giani Kiriță, Florentin Petre, dar și mulți alții.
Este o prostie ceea ce a spus Florin Talpan, că Dinamo din prima ligă e o clonă și că nu înțelege de ce FRF-ul o lasă să mai joace în prima ligă. Nu stau să îi comentez eu toate astea lui Talpan, că v-am spus clar că sunt prostii.
Și să vă mai spun și de ce Ionuț Lupescu s-a dus la CS Dinamo din Liga 2. S-a dus din două motive. Să îi țină pe suporteri uniți și s-a mai dus pentru stadion. Toți suporterii lui Dinamo, indiferent de situație își doresc un nou stadion. De asta s-a dus Lupescu acolo”, a spus Prunea, confrom ProSport.
Dinamo a obținut cele trei puncte din primul duel al Grupei D, din Cupa României. Din această grupă mai fac parte: Farul, Concordia Chiajna, FC Botoșani și FC Hermannstadt.