Valeriu Iftime, patronul revelației FC Botoșani, a avut o opinie categorică în privința salariilor din fotbalul românesc.
Valeriu Iftime, nemulțumit de calitatea fotbaliștilor din România
Finanțatorul ocupantei locului 2 din Superliga României a apreciat că jucătorii primesc salarii mult prea mari raportate la calitatea pe care o oferă și la veniturile încasate din drepturile TV.
„Bugetul cluburilor este tras foarte mult în sus de salariile jucătorilor. Eu cred că România plăteşte foarte bine jucătorii în raport cu prestaţia fotbalului şi cu veniturile din drepturile TV.
Nu cred că media trebuie să fie de 7-8.000 de euro pe lună la un fotbalist, poate fi 5-6.000, şi aşa duci costurile în jos”, a declarat Valeriu Iftime, conform zf.ro.
Valeriu Iftime, „săgeți” către Gigi Becali
Întrebat dacă fotbalul poate fi un business, Iftime a răspuns atacându-l subtil, printre alții, pe Gigi Becali, omologul său de la FCSB.
„Fotbalul poate fi un business, dar nu în sensul în care îl monetizăm în bani, efectiv, în conturi. Dacă spui unui chinez sau unui francez că eşti patron la o echipă de fotbal şi eşti pe locul opt, interesul apare imediat.
Dar la noi, fotbalul a fost cumva decredibilizat, asociat cu figuri pitoreşti care nu fac bine unui business sănătos. Eu cred că fotbalul trebuie condus şi privit ca un produs, nu ca un hobby”, a adăugat finanțatorul moldovenilor.
Valeriu Iftime este patronul formației FC Botoșani din anul 2005. Clubul său se află pe prima scenă a fotbalului românesc de 13 ani.