Miercuri, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a dictat o suspendare de 3 etape pentru Andrei Cordea, în timp ce Cristiano Bergodi, antrenorul Universității Cluj, a fost suspendat o lună.
Daniel Pancu: "Suspendarea lui Cordea, cea mai injustă decizie de când sunt eu în fotbal"
Cordea și-a ispășit deja două etape de suspendare și va mai sta doar la partida cu Petrolul Ploiești (sâmbătă, ora 18:00).
Daniel Pancu a contestat vehement suspendarea lui Cordea, după ce anterior susținea că jucătorul său nu ar fi trebuit să primească nici măcar o etapă de suspendare. Antrenorul lui CFR Cluj susține că Dan Nistor, care a recunoscut public că și e a înjurat, dar și alți jucători ai Universității Cluj, ar fi trebuit să se aleagă cu suspendări.
"Sincer, nu mă așteptam la o așa decizie. Mi se pare cea mai injustă decizie de când sunt eu în fotbal. Dar nu comentez pentru că la ce au scris ei în raport, dacă nu te uiți în video...
Așa, pe injurii, ar mai fi trebuit convocați încă vreo 5 jucători, dar nu de la echipa noastră, ci de a lor. Ar fi trebuit suspendați și ei. Unul dintre ei (n.r - Dan Nistor) a recunoscut public în urmă cu câteva zile, la televiziuni. El a fost cel care a provocat. Cordea a răspuns cu injurii la injurii.
Astea e, s-a dus. Îmi pare rău pentru Cordea pentru că era într-o formă bună. Nu știm cum va reveni. Sperăm să nu mai avem parte de astfel de episoade", a spus Daniel Pancu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Petrolul.
Andrei Cordea s-a transformat în cel mai bun marcator al lui CFR Cluj din Superliga. Transferat în vară, extrema a reușit 12 goluri în 25 de partide.