Devis Epassy (33 de ani) nu a jucat deloc sub comanda lui Nuno Campos. Titular în sezonul precedent, camerunezul a fost trecut pe ”linie moartă” după transferul lui Alaa Bellaarouch (24 de ani), iar în Cupa României a fost preferat Alexandru Roșca (22 de ani).
Andrei Nicolescu a anunțat plecarea lui Devis Epassy de la Dinamo
Așa cum era de așteptat, experimentatul portar vrea să se transfere la o echipă la care ar putea prinde mai multe minute, astfel că va pleca de la Dinamo în această iarnă. Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a confirmat despărțirea.
Contractul dintre cele două părți este valabil până la finalul acestui sezon, dar părțile vor ajunge la un acord pentru rezilierea amiabilă încă din iarnă.
”Epassy va pleca, vom rezilia cel mai probabil. El n-a traversat o perioadă bună, a avut și ghinionul să se accidenteze, deci vom vedea, o să discutăm. Nu a cerut nimic”, a spus Nicolescu, la Fanatik.ro.
Epassy a fost transferat de Dinamo în 2025, gratis de la Karmiotissa, iar în cariera sa a mai evoluat în Franța, Spania, Grecia și Arabia Saudită.
Cristi Borcea mizează pe Pușcaș: ”Vor fi mult mai puternici cu el”
Borcea crede că revenirea lui George Pușcaș (30 de ani) va fi de bun augur pentru Dinamo. Atacantul nu a evoluat în acest sezon, deoarece a avut nevoie de timp pentru a se recupera după hernia inghinală care i-a dat mari bătăi de cap la finele sezonului precedent.
Totuși, sunt semne că Pușcaș poate reveni pe gazon după pauza pentru meciurile echipelor naționale, așa cum a anunțat recent președintele Andrei Nicolescu.
”(n.r. - Vor fi mai puternici cu Pușcaș?) Mult mai puternici! Mă surprinde că nu joacă Karamoko, dar antrenorul știe cel mai bine”, a spus Borcea, într-un interviu exclusiv acordat pentru PRO TV și Sport.ro.