Juri Cisotti a deschis scorul după doar 9 minute, dar olandezii au restabilit egalitatea după pauză, când componența celor două echipe s-a schimbat radical.

Ce au scris olandezii după FCSB – FC Utrecht 3-1

Utrecht a egalat prin David Min. Totuși, roș-albaștrii au marcat de două ori în două minute, mai întâi prin Dennis Politic (’73), iar mai apoi prin Ovidiu Perianu (’74) și au obținut victoria.

Presa olandeză a reacționat după eșecul suferit de FC Utrecht, ocupanta locului patru în campionatul Olandei la finalul sezonului trecut. Jurnaliștii batavi au scris că roș-albaștrii au fost mult prea puternici pentru Utrecht, care, însă, și-a testat noii jucători.

FC Utrecht a pierdut primul meci amical al sezonului. Campioana României, FCSB, a fost prea puternică la Zeist și s-a impus cu 3-1 într-o partidă programată mai devreme din cauza căldurii.

După un început ezitant de ambele părți, românii au deschis scorul în minutul 10, profitând de o degajare slabă în defensiva lui Utrecht. Scorul a devenit 0-1. După câteva ocazii de ambele părți, o acțiune bună a lui Zechiel, care a fost faultat în careu, nu a dus la acordarea unui penalty.

La scurt timp, Dani de Wit a șutat în bara transversală, după o acțiune creată de Cathline. David Min a reușit să egaleze pe merit, aducând scorul la 1-1. FCSB a mizat în special pe contraatacuri, iar această strategie a avut succes, oferindu-le românilor încă două goluri. În ciuda faptului că a avut multe ocazii, Utrecht nu a mai reușit să înscrie”, au scris olandezii de la destentor.nl.

De asemenea, cei de la AD.nl au catalogat înfrângerea suferită de FC Utrecht în fața lui FCSB drept ”inutilă”.

În special în apărare, FC Utrecht are în acest sezon o mulțime de opțiuni. Pe această linie, antrenorul Ron Jans are puține motive de îngrijorare, chiar și după înfrângerea inutilă cu 1-3 în amicalul cu FCSB”, au scris și cei de la ad.nl.

 VIDEO Golurile marcate în FCSB - Utrecht 3-1