OPINIE De ce-i huiduim pe tricolori. Caramavrov dezbate reacția fanilor de la stadion și de pe rețelele de socializare

Romania amical Bulgaria EURO 2024 tricolori EURO 2024
Florin Caramavrov
Data publicarii: Miercuri 05 Iunie 2024, 10:28
Data actualizarii: Miercuri 05 Iunie 2024, 10:32

Suntem foarte exigenți cu naționala României, deși știm cu toții la ce nivel modest a ajuns fotbalul românesc.

Din articol

Când la nivel de club nu te poți califica nici în grupele Conference League sau atunci când te califici iei 0-10 de la o echipă teoretic de nivelul nostru, e clar că ai niște probleme. Mari. Probleme pe care actualii șefi ai fotbalului românesc n-au fost, nu sunt și nici nu vor fi în stare să le rezolve.

La fiecare început de meci al naționalei, avem pretenții ca ai noștri să joace ca niște zmei. Uităm de fiecare dată la ce echipe sunt și că unii intră din an în Paște. Cum poți să-i ceri lui Stanciu să devină un superfotbalist la prima reprezentativă, când el a ales submediocritatea unui campionat umflat cu pompa? Nu poți avea un ritm susținut, când acolo intensitatea jocului e joasă, oricât de mult ar zice unii că a crescut nivelul, că au venit străini mulți în zona arabă, că Ronaldo, etc.

Și ce să-i zici lui Rațiu, băgat titular la Vallecano, prima deasupra liniei retrogradării în Spania, doar în 6 meciuri din 38? Sau chiar lui Mihăilă, cu un gol la 269 de minute în Serie B.

Man, supraevaluat

Și Man mi se pare supraevaluat (un gol la 214 minute la Parma în sezonul recent încheiat). Nu e jucătorul care să decidă un meci la națională. Sau nu într-o frecvență de fotbalist mare, ci doar sporadic. 

Pe cei doi Marin îi știm deja foarte bine. Băieți muncitori, dar limitați din punct de vedere tehnic. 

Ca să nu mai vorbesc de Hagi, uitat pe banca de rezerve la Alaves până spre finalul campionatului.

Și exemplele pot continua.

Așa că nu avem de ce să-i fluierăm pe tricolorii convocați. Le știm de atâția ani valoarea, o știu și cei de la echipele lor de club, a fost o minune că ne-am calificat, cu noroc și cu unitate de grup, iar aici e mâna selecționerului.

În ciuda jocului modest din amicalul cu Bulgaria, putem trage concluzia că sunt deja mai multe puncte fixe în primul 11, măcar pentru confruntarea cu Ucraina:

Niță a fost cel mai bun de pe teren, a avut patru intervenții decisive, în situații grele. Dă încredere defensivei și echipei, a căpătat și mai multă experiență, a fost titular în 34 de meciuri la Gaziantep (locul 11 în Turcia), cu o medie de 4,8 goluri prevenite per partidă.

Radu Drăgușin, în ciuda unei gafe mari cu bulgarii, e punct fix în echipa lui Iordănescu, pentru că nu avem alt fotbalist de Premier League, chiar dacă și el a prins doar patru meciuri ca titular pe final de sezon (din 9 în care a intrat). Are clasă, se simțea mai bine cu Burcă alături, să vedem dacă acesta din urmă va fi apt pentru turneul final. 

Bancu e singurul fundaș stânga din lot, nu are rival, așa că nu are cum să piardă primul 11. Improvizația cu Mogoș pe această poziție nu mi se pare că a adus ceva pozitiv.

Cei doi Marin, Răzvan și Marius, vor juca, probabil, la mijlocul terenului. Închid bine spațiile, problema lor e pe faza ofensivă, e nevoie de mai multă creativitate, pe care, după cum spuneam mai sus, ei nu o au. Dar vor fi folosiți din prima cu Ucraina, eu așa cred. Mai ales că Olaru nu m-a convins atât cât a jucat.

Man e și el punct fix, ca și Drăgușin. Așteptăm mai mult de la el, acțiuni individuale și șuturi la poartă.

Stanciu. E căpitanul nostru, măcar a făcut un penalty cu vecinii de la sud, nu se pune problema să nu intre din prima, chiar dacă vine din campionatul Arabiei Saudite.

Drăguș e singurul dintre jucătorii de câmp care a mai mișcat ceva în fața bulgarilor, s-a demarcat, a driblat, și-a creat ocazii, a ratat una mare de tot în prima repriză. E bine că selecționerul nu are idei fixe, după ce a spus că îl vede pe Drăguș doar în dreapta atacului. L-a băgat vârf, ca la echipa de club, Gaziantep, unde a marcat 14 goluri în 32 de meciuri în campionatul Turciei, șutând la poartă, în medie, de 3,3 ori per joc.

Oameni buni, ăștia suntem, nu ne vom transforma peste noapte ca supereroii. Eu zic să fim mulțumiți că suntem acolo, că vom juca împotriva unor echipe mari, ca Belgia sau chiar ca Ucraina, care a făcut recent 0-0 cu Germania. Că ai noștri sunt modești, o știm foarte bine, dar poate că la turneul final se vor mobiliza altfel față de întâlnirea cu Bulgaria (locul 83 în clasamentul FIFA, ai noștri sunt pe 46). Să vedem ambiție, să vedem că pun suflet, că aleargă, că sunt uniți, și așa am putea să le iertăm unele rezultate mai modeste. Dacă nu eram acolo, ar fi fost mai bine?

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!