Yassine Zakir (28 de ani), mijlocaș stânga la Metaloglobus, este aproape de un transfer în Germania, la Darmstadt, echipa aflată pe locul 3 în liga secundă și cu șanse mari la promovare în Bundesliga.
Clubul german este pregătit să plătească între 300.000 și 400.000 de euro pentru jucătorul olandez cu origini marocane, potrivit GSP.
Ofertă cu bani frumoși din Germania pentru Yassine Zakir
Contractul lui Zakir cu Metaloglobus expiră în vara lui 2027, iar gruparea ilfoveană, aflată pe ultimul loc în Superliga cu doar 11 puncte după 24 de etape, este dispusă să renunțe la serviciile celui mai bun marcator al echipei în acest sezon. Zakir are 5 goluri și o pasă decisivă.