„U” s-a impus duminică seara pe terenul celor de la Rapid, într-un meci contând pentru etapa a treia a play-off-ului Superligii. Gazdele au intrat în avantaj la pauză prin reușita lui Cătălin Vulturar, însă Oucasse Mendy a întors rezultatul în repriza secundă printr-o dublă, ajutat de pasele livrate de Dino Mikanovic și Jug Stanojev.
La finalul meciului, Dan Nistor a lăudat parcursul excelent al echipei sale, a criticat atitudinea superficială a adversarilor de la Rapid și și-a explicat reacția nervoasă din momentul înlocuirii sale de pe teren.
„Ne bucurăm foarte mult că am câștigat aceste trei puncte. Era important să câștigăm aici. Avem o serie de nouă victorii consecutive. Avem trei din trei în acest play-off, cred eu că suntem pe drumul cel bun.
Se mai întâmplă și astfel de lucruri (n.r. - fără șut pe poartă în prima repriză). Poate am intrat și puțin relaxați, ținând cont de istoricul nostru aici pe Giulești.
Îmi povestea un prieten aici, nu pot să-i dau numele, la ce salarii au și la ce bani se bagă, îmi pare că... uinii jucători își bat joc de club, așa mi se pare. Am o vârstă, pot să vorbesc despre lucrurile astea, dar nu îmi plac. Superficiali, așa, din punctul meu de vedere... dar pe noi ne-a ajutat acest lucru.
Vă dați seama că nu mi-a picat bine. Nu am 20 de ani. Am venit direct la vestiar, nu am salutat pe nimeni... orice jucător la vârsta mea făcea la fel și cred că nu are nimeni de ce să fie supărat pe mine. E decizia antrenorului și trebuie să o respect, indiferent că vreau sau că nu vreau. Vedem ce se va întâmpla pe viitor. Nu am avut timp să discut cu dânsul, pentru că a mers să-l salute pe domnul Costel Gâlcă, pentru că așa e frumos.
Suntem toți alături de dânsul (n.r. - Mircea Lucescu), de familia dânsului, sperăm să se facă bine. Am auzit că e într-o stare destul de gravă din păcate”, a spus Dan Nistor la finalul meciului.
U Cluj este pe val
„U” a ajuns la şase victorii consecutive în campionat, în timp ce Rapid a pierdut ultimele sale două meciuri.
În sezonul regulat, meciul direct de la Cluj-Napoca s-a terminat la egalitate (0-0), iar „U” a câştigat în Giuleşti cu 2-0.
În total, cele două echipe s-au întâlnit în principala competiţie internă de 103 ori, de 43 de ori s-au impus giuleştenii, de 42 ori au câştigat ardelenii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate, potrivit site-ului LPF.
Cu Rapid gazdă bilanţul este de 52 de jocuri, 31 de victorii Rapid, 5 remize şi 16 succese „U” Cluj.