Neluțu Varga i-a fixat prețul fotbalistului dorit de FCSB: „Altfel, nu discutăm!”

Neluțu Varga i-a fixat prețul fotbalistului dorit de FCSB: „Altfel, nu discutăm!” Superliga

CFR Cluj nu intenționează să se despartă de unul dintre cei mai importanți jucători ai săi în această vară. 

După mai multe plecări din lot, patronul Ioan Varga a transmis că Meriton Korenica va pleca doar în schimbul unei oferte importante.

În ultimele zile, presa din Kosovo a scris că mijlocașul de 29 de ani este urmărit de AC Monza, dar și de rivalele din SuperLiga, FCSB și FC Rapid București.

2.000.000 de euro pentru Meriton Korenica

Ioan Varga a lămurit însă situația și a anunțat că nu a primit nicio ofertă oficială pentru internaționalul kosovar, pe care cere nu mai puțin de două milioane de euro.

„Nu am primit nimic, nu ne-a căutat nimeni. Și, oricum, Korenica nu pleacă așa de ușor. Nu este de vânzare decât dacă primesc prețul corect. Adică două milioane de euro. Altfel, nu discutăm! Este unul dintre cei mai buni jucători din țară. Noi am renunțat la jucătorii la care am crezut de cuviință și am adus alții mai buni. Și vom mai aduce în zilele viitoare”, a declarat Ioan Varga pentru GSP.

Ajuns la CFR Cluj în vara lui 2024, după transferul de la Manisa FK, Meriton Korenica a devenit unul dintre oamenii de bază ai echipei. 

Internaționalul kosovar a adunat până acum 100 de meciuri, 24 de goluri și 16 pase decisive în tricoul ardelenilor, iar în sezonul recent încheiat a contribuit cu 12 goluri și opt assist-uri în toate competițiile.

  • Fotbalistul este cotat la 3 milioane de euro, potrivit Transfermarkt
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!