"Ne asteapta un final de an foarte dificil!" Ce spune Toni Petrea despre evolutiile lui Man si Tanase la nationala

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Noiembrie 2020, 14:22
Data actualizarii: Duminica 22 Noiembrie 2020, 16:31

FCSB infrunta Gaz Metan Medias in deplasare, luni, de la ora 21:00. 

Inaintea duelului din a 11-a etapa a Ligii 1, antrenorul Toni Petrea a vorbit despre modul in care jucatorii sai au profitat de pauza cauzata de meciurile echipelor nationale. 

Tehnicianul a punctat faptul ca FCSB are un final de an incarcat, dar ca fotbalistii s-au recuperat din punct de vedere fizic si sunt pregatiti pentru meciurile de foc din Liga 1. 

"Intalnim un adversar cu moral bun, care vine dupa doua victorii in deplasare, o echipa motivata, periculoasa pe contraatac si la fazele fixe. Noi trebuie sa fim atenti si sa incercam sa ne impunem stilul de joc si sa castigam. 

Perioada de pauza competitionala a fost benefica pentru jucatorii care au ramas la echipa. Am mai completat lotul si cu juniori, si cu cei de la echipa a doua. A fost o perioada buna ca jucatorii sa recupereze din punct de vedere fizic. 

Sper ca nivelul de pregatire sa fie unul destul de ridicat pentru ca ne asteapta un final de an foarte dificil. Jucam in Cupa, iar ultimele 4 meciuri din campionat sunt cu echipele din fruntea clasamentului si trebuie sa fim la un nivel bun. Sper ca ceea ce urmeaza sa facem sa fie cat mai bine", a declarat Toni Petrea la conferinta de presa dinaintea partidei. 

Antrenorul celor de la FCSB a comentat si evolutiile lui Dennis Man si Florin Tanase de la echipa nationala: "Tinand cont de perioada de pauza, de lipsa lor de la echipa nationala, cred ca s-au descurcat foarte bine. Fiecare e liber sa spuna ce vrea, eu sunt multumit de modul cum au evoluat acolo, i-am felicitat si ma bucur si pentru cei de la nationala de tineret care au obtinut si calificarea."

Meciul dintre FCSB si Gaz Metan este programat luni, de la ora 21:00, si va fi transmis in format LIVE TEXT pe www.sport.ro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!