Nana Falemi vede Petrolul Ploiești drept una dintre echipele care pot pune probleme în lupta pentru primele locuri din Superliga. Formația prahoveană ocupă locul 4 după primele nouă etape, cu 16 puncte.

Trupa antrenată de Ricardo Sousa are cinci victorii, o remiză și trei înfrângeri, iar în ultima rundă a scos un punct pe terenul lui FCSB, scor 2-2. După partida de pe Arena Națională, Sport.ro a stat de vorbă cu Nana Falemi, dublu campion al României cu Steaua/FCSB.

Nana Falemi vede o surpriză în lupta la titlu în Superliga: „Vezi că nouarul lor e șmecher!”

Fostul fundaș a remarcat parcursul echipei prahovene și l-a nominalizat pe unul dintre oamenii care pot face diferența.

„Petrolul are continuitate, a început foarte bine. Vezi că Petrolul are echipă bună. Și-au făcut echipă bună. «Nouarul» ăla al lor, vezi că e șmecher! Vezi că e bun”, a spus Nana Falemi pentru Sport.ro.

Este vorba despre Dan Nlundulu, atacantul de 24 de ani adus în această vară de Petrolul, liber de contract, după despărțirea de St. Mirren. Englezul cu origini congoleze a făcut junioratul în Anglia și are apariții în Premier League pentru Southampton.

Nlundulu a bifat până acum 10 meciuri pentru Petrolul și a înscris trei goluri. Unul dintre acestea a venit chiar în partida cu FCSB, când a deschis scorul în minutul #3.

În etapa următoare, Petrolul va primi vizita celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, luni, 21 septembrie, de la ora 21:00. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Sport.ro.