„Briliantul” a comentat situația tensionată de la finalul derby-ului CFR Cluj – Universitatea Cluj, scor 3-2, când antrenorul italian a avut un conflict fizic cu Andrei Cordea. Mutu consideră că experiența lui Bergodi ar fi trebuit să împiedice un astfel de moment, pe care l-a comparat cu episoade violente din trecutul fotbalului românesc.

„A fost ceva ce n-am mai văzut de mult, de vreo 20-30 de ani. S-a încheiat bine până la urmă, din fericire pentru toată lumea. La ce nervi erau, se putea lăsa mai rău, cu niște pumni pe bune acolo. Eu cred că gestul lui Bergodi e inacceptabil, lăsând la o parte ce au făcut Cordea și Nistor, înjurăturile pe care și le-au adresat. Eu cred că lucrurile astea se mai întâmplă în fotbal și trebuie să rămână între cei doi jucători, să se rezolve după meci. Bergodi a avut o reacție exagerată, pe care de mult n-am mai văzut-o la un antrenor, poate prin America de Sud, dar în niciun caz în Europa. Eu cred că Bergodi ar fi putut să se abțină. El a alimentat tot, nu i-am văzut pe Nistor și Cordea să se împingă sau să se ia de gât. Dacă nu făcea gesturile alea și nu se ducea la Cordea, un gest incredibil, parcă era 'Ganezul' cu arbitrul pe vremuri, să îl ia de gât. Bine că s-au băgat acolo și că a venit Muhar, putea să iasă mult mai rău”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Suspendări grele pentru toți

Mutu este convins că sancțiunile vor fi drastice, subliniind că statutul de antrenor impune o luciditate superioară, indiferent de provocările venite din partea jucătorilor.

„Probabil urmează niște sancțiuni mari pentru toți, cred că sunt și corecte. Dacă i-a spus ceva Cordea lui Bergodi, merită să fie suspendat, dar cred că gestul lui Bergodi e incalificabil. Tu ești antrenor, trebuie să fii lucid cât poți de mult și în niciun caz să sari la bătaie. Gestul lui Bergodi nu are nicio scuză, poți să spui că a fost înjurat de mamă. La fotbal, dacă stăm să ne gândim, acolo pe teren la câte înjurături se trag, înseamnă că trebuie să te bați cu toată lumea. Nu e normal. Mai mult decât înjurătura, eu cred că Bergodi s-a simțit lezat că nu i-a arătat respect, fiind antrenor. Dar asta se poate rezolva după, te duci în vestiar, de față cu toți, vorbești cu el, în niciun caz nu dai doi pumni. Era cât pe ce să îi dea doi pumni, dacă nu intrau ceilalți. E și asta o soluție, dar e cea mai proastă. Eu cred că vor fi sancțiuni mari pentru toți, nu doar pentru Bergodi. Nu numai cel care reacționează, ci și cel care incită, toți ar trebui suspendați. Trebuie dat un exemplu. Eu înțeleg tensiunea, înțeleg orice, lăsând la o parte că nu contează dacă ești român sau străin, legea e la fel pentru toți. Vor veni suspendări grele. Trebuie să fie egale, nu poți să îi dai lui Bergodi un an și lui Cordea două etape”, a mai spus „Briliantul”.

Adrian Mutu nu l-a iertat nici pe Daniel Pancu, antrenorul celor de la CFR Cluj, taxând tenta naționalistă din discursul acestuia, punând accent pe pericolul real al situației: escaladarea violenței în tribune.

„Bergodi e de ani de zile la noi în țară. Dacă ar fi să analizăm ce a spus Pancone, era bine să bată un antrenor român jucătorii? Pancone a spus asta la cald, după meci, să își apere jucătorul, cu o tentă naționalistă. Da, pentru că gestul este de condamnat, indiferent de ce naționalitate are antrenorul, că e italian sau român. Ar fi putut să se termine mult mai rău, ar fi putut să existe o bătaie generală, cu implicarea oamenilor din tribună. Acesta era pericolul”, a explicat Mutu.