de Miruna POP (Pro TV)
Fotbalist cu evoluții concludente pentru U Cluj, Mouhamadou Drammeh (26 de ani / 1,88 m) a strâns patru selecții pentru reprezentativa Gambiei, a jucat la Reims, Vejle BK și Sochaux, iar povestea sa de viață e una care poate fi model pentru tinerii care aspiră să evolueze la un nivel înalt.
Nu uită episoadele în care spărgea cu mingea ceva prin casă, dar nici momentul în care a semnat primul contract de fotbalist profesionist. Mijlocaș defensiv cu gleznă fină, Drammeh își spune povestea pentru Sport.ro și vorbește despre fotbalul din Franța, dar și despre cel din Danemarca.
Mulțumit de ultimele rezultate?
Sigur că sunt, bineînțeles că mai sunt lucruri de îmbunătățit, cum e în general la fotbal, dar și așa suntem într-o perioadă bună și trebuie să ne securizăm locul de play-off, cam acesta este obiectivul. Cred că suntem mulțumiți per total, dar drumul nu e la final și trebuie să terminăm jocul.
Trei goluri și un assist, e bine?
Nu e destul, tot timpul e nevoie să trag și merg înainte, sigur e frumos când înscriu, dar e important și ce face echipa. Dacă noi nu ne atingem obiectivele, atunci nici treaba mea nu e completă.
"Am semnat primul contract de profesionist cu Stade de Reims"
Cum a fost adaptarea ta aici?
A fost ușor, am avut niște oameni aici datorită cărora am reușit să mă adaptez. A fost bine pentru mine. Poate la început, din punctul de vedere al colectivului (rezultate), nu a fost ceea ce ne doream și poate a fost mai dificil, dar încet-încet am început să joc și să arăt ce pot. Din nefericire, m-am și accidentat în luna octombrie și am lipsit, dar din ianuarie am revenit și mă apropii de forma mea.
Ce diferențe ai observat între fotbalul din Danemarca, Franța și cel din România?
Nu știu dacă sunt diferențe atât de mari, poate în Franța e mai tactic totul, în Danemarca stilul e unul mai liber, cu multă intensitate și dueluri, iar în România cred eu că este câte puțin din toate. E mai puțin tactic, dar, din punctul de vedere al tehnicii și al intensității, nivelul e crescut.
Cum ai ajuns să joci fotbal la nivel profesionist?
Povestea mea este lungă... am să spun pe scurt. Fotbalul l-am început la 6 ani, eu sunt născut și crescut în Franța. Am început la un club de cartier și mai apoi, pe la 13 ani am fost selectat de Pole Espoir .Am stat la Academie de la 13 la 16 ani, iar apoi am semnat primul contract de profesionist cu Stade de Reims, la 15 ani, și acolo am evoluat până la 22 de ani.
La Stade de Reims au fost primele meciuri la profesioniști, în Ligue 1, unde a fost foarte bine. Apoi am plecat în Danemarca pentru o perioadă de 2 ani și jumătate și, tot așa, a fost o experiență foarte bună. Am revenit mai apoi în Franța și acum mă vedeți aici, în România, fericit.
Cum te-ai decis să faci fotbal? Ești un tip înalt, puteai face și alt sport.Să fiu sincer... eu, când eram mic, nu eram înalt. Am început să mă înalț pe la 17 ani. Eu eram chiar am fost mic de înălțime. Frații mei mai mari m-au îndrumat spre fotbal. Ei jucau fotbal, eu voiam să fiu ca ei și mergeam peste tot, pe străzi, prin cartier. Ei sunt responsabili pentru faptul că am ajuns aici.
Drammeh: "Am doi frați mai mari, o soră și încă trei frățiori. Suntem șase băieți și o fată. Îți dai seama că toți jucam și, pentru noi, era frumos, dar nu și pentru mama"
Cum era la voi acasă cu atâția fotbaliști?
Dacă mă pun în locul mamei, cred că era un dezastru. Toată ziua jucam fotbal, spărgeam totul în jur, prin casă. Nu cred că era fericită, dar acum e mândră. Am doi frați mai mari, o soră și încă trei frățiori. Suntem șase băieți și o fată. Îți dai seama că toți jucam și, pentru noi, era frumos, dar nu și pentru mama.
Frații mei nu joacă la nivel profesionist, joacă în ligile inferioare din Franța, iar cei mai în vârstă sunt implicați în fenomen, în sensul că unul e scouter , iar celălalt e director sportiv la o echipă de liga a 5-a. Sora mea este asistentă medicală și, evident, știe și ea multe despre fotbal. Când ne întâlnim, vorbim doar despre fotbal. Ei mă sprijină, au venit și pe la meciuri chiar de câteva ori pe an, indiferent că eram în Danemarca sau România.
Cum au reușit părinții să vă susțină?Pentru orice părinte cu familie mare, chiar cred că nu le-a fost ușor. Și așa, nu am de ce să mă plâng, am avut tot ce voiam, mâncam și beam ce ne doream, făceam ce ne plăcea, așa că nu am avut o viață grea. Le sunt recunoscător pentru tot.
Ai fost remarcat pe străzi?Nu neapărat, adică primii de la clubul meu, cel din cartier, m-au văzut și m-au întrebat dacă vreau să joc la ei, dar da, așa am început, pe străzi, așa cum făceau toți copiii în Franța. Pot spune că eram un jucător de cartier.
CITEȘTE MÂINE, pe Sport.ro, a doua parte a interviului cu Drammeh
.webp)
