Dumitru Dragomir a lansat un atac dur la adresa lui Marius Baciu, după informațiile potrivit cărora Florin Tănase ar urma să înceapă meciul pe banca de rezerve.
Fostul președinte al LPF consideră că, dacă decizia este una de ordin disciplinar și îi aparține antrenorului, acesta riscă să își piardă postul în cazul unui rezultat negativ.
Mitică Dragomir: „Dacă nu bate Farul, marți nu mai e antrenor”
„Un tâmpit! Dacă face asta, nu e antrenor. Dar e de la Gigi chestia asta. Dacă însă e decizia lui Baciu, atunci nu mai stă două luni la FCSB. Dacă nu bate pe Farul, marți nu mai e antrenor! Iar când va avea nevoie de el, prost o fi Tănase dacă nu spune că are întindere.
Mai bine făcea un grătar. Îi spunea lui Gigi: «Dă-mi 2.000 de euro să fac o masă la stadion. O masă în aer liber, la umbră, cu niște mici, bere rece, cu bancuri, cu glume. Îi aduceam pe Țociu și Palade, apoi: "Hai, treceți la treabă!"»”, a declarat Dumitru Dragomir la Fanatik.
„Tase e un jucător important și un jucător de grup. Nu am ce să îi reproșez. Îl simt că este alături de echipă. Eu respect și aștept respect. Dacă nu mă va respecta cineva, este problema lui. Jucătorii sunt foarte disciplinați și nu încercăm povești degeaba”, a declarat tehnicianul FCSB înaintea duelului cu Farul.
Florin Tănase nu a prins totuși primul „11”
Între timp, FCSB a anunțat oficial echipa de start pentru duelul cu „marinarii”, iar mijlocașul ofensiv nu se numără printre titulari.
- Echipa de start a FCSB: M. Popa - Labonne, Dawa, Batubinsika, Pădurariu - Boutoutaou, Gnahore, M. Toma - Cisotti, Bîrligea, Oct. Popescu