Mirel Rădoi a surprins înaintea meciului cu Rapid: „Nu este cel mai redutabil adversar”

Mirel Rădoi a surprins înaintea meciului cu Rapid: „Nu este cel mai redutabil adversar” Superliga

Mirel Rădoi a oferit un răspuns surprinzător în momentul în care a fost întrebat despre Rapid.

Partida Universitatea Craiova - Rapid, din etapa a 15-a de Superliga, va avea loc duminică, de la ora 20:30 și va putea fi urmărită în direct pe site-ul Sport.ro.

Mirel Rădoi a vorbit despre duelul cu alb-vișinii și a surprins în momentul în care a vorbit despre echipa lui Costel Gâlcă.

Mirel Rădoi: „Nu este cel mai redutabil adversar”

Mirel Rădoi a fost întrebat la conferința de presă de dinaintea partide de pe „Ion Oblemenco” dacă echipa sa întâlnește cel mai redutabil adversar din acest sezon, având în vedere că Rapid este, alături de liderul FC Botoșani, cea mai în formă echipă Superliga.

Antrenorul oltenilor a explicat că Bașakșehir a fost cel mai complicat adversar din această stagiune pentru el.

„Va fi un meci disputat, un derby intens, cu o dorință mare de ambele părți de a câștiga. Sper ca avantajul pe care îl avem pe teren propriu de când sunt aici, cu o singură înfrângere, chiar împotriva Rapidului, să facă meciul să fie unul foarte bun pentru noi. Am și un atac foarte bun, și o apărare foarte bună.

Rapid nu este cel mai redutabil adversar. A fost și dubla cu Bașakșehir. Rapid este un adversar foarte puternic, dar nu cel mai redutabil. Îl respectăm, dar până va începe partida. Apoi va trebui să arătăm ca o echipă care este gazdă, care este împinsă de suporteri și care își dorește victoria”, a spus Mirel Rădoi înaintea partidei cu Rapid din Superliga.

Întrebat despre problemele din ultima perioadă de la Universitatea Craiova, Mirel Rădoi a evitat să ofere vreun răspuns.

„Dacă vreți să discutăm despre ce s-a întâmplat săptămâna trecută și nimic despre meciul de duminică, puteți să întrebați, nu o să mai răspund. Cred că la nivel de motivație ambele echipele vor fi motivate. Rapid are două rezultate din 3 pentru a rămâne în fața noastră.”, a adăugat antrenorul Universității Craiova.

Oltenii se află pe locul trei în campionat la trei „lungimi” de liderul FC Botoșani, iar runda trecută de Superliga au remizat cu Metaloglobus, scor 0-0.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!