Mihai Stoica (61 de ani) s-a despărțit de FCSB după o colaborare de peste două decenii cu Gigi Becali, iar Dumitru Dragomir a lansat o ipoteză surprinzătoare.
„Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali!”
Fostul președinte al LPF crede că MM Stoica s-ar potrivi în conducerea giuleștenilor și a făcut o comparație între patronii celor două rivale din București. Mai mult, Dumitru Dragomir este convins că experiența lui Mihai Stoica poate fi un atu pentru Rapid.
„Meme-ul poate să se ducă la Rapid cât de curând. E bombă, nu? Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali. Eu ca o prăjitură. E foarte greu să lucrezi cu Gigi Becali și nu mulți rezistă. Eu l-aș vedea să lucreze cu Niță!”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
Cele patru cuvinte scrise de Mihai Stoica la plecare
Înainte de a ieși din toate grupurile din mediul online din care făcea parte alături de angajați și de apropiați ai clubului, oficialul a ținut să le transmită acestora câteva cuvinte de final.
Potrivit Fanatik, Mihai Stoica a lăsat un text sec în conversațiile interne cu foștii săi colaboratori, după care a părăsit grupurile respective: „Mulțumesc tuturor pentru colaborare”.
MM a decis să renunțe la funcția de conducere pe care o ocupa, după ce Gigi Becali a ieșit public și a spus că i-a redus atribuțiile în cadrul clubului, deoarece „nu și-a făcut treaba”.
Astfel, Mihai Stoica a pus punct celui de-al doilea mandat al său la FCSB, început în urmă cu 16 ani, într-un sezon în care fosta campioană a României luptă pentru calificarea în play-off.