Mihai Stoica menține ofensiva după explicațiile oferite de Kyros Vassaras: "Sunt un prost și ar trebui să mă las"

Mihai Stoica FCSB Kyros Vassaras Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Aprilie 2023, 13:10
Data actualizarii: Vineri 28 Aprilie 2023, 13:45

Managerul general de la FCSB a reacționat după conferința de presă a șefului Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a susținut o conferință de presă care a durat aproape trei ore. Oficialul grec născut în Salonic a abordat multe subiecte, iar concluzia fostului ecuson FIFA e că centralii și cei din camera VAR sunt curați ca lacrima.

Vassaras a discutat și despre meciul plin de evenimente din etapa trecută, Rapid - FCSB 1-0, în care roș-albaștrii au solicitat două cartonașe roșii după intrările lui Onea la Florinel Coman și Dragoș Grigore la Andrea Compagno. 

Mihai Stoica nu s-a abținut după explicațiile lui Kyros Vassaras
 

Managerul general de la FCSB nu s-a abținut atunci când a venit vorba de explicațiile venite din partea președintelui CCA despre faulturile din meciul Rapid - FCSB, oferind și exemple din străinătate.

"M-am uitat la ultimul meci al lui Răzvan Lucescu, din Grecia, AEK-PAOK. În min 7:42, este o intrare aproape identică ca cea a lui Grigore cu Compagno, un arbitru neamţ este chemat la VAR, se uită şi acordă roşu. Scor final 4-0 pentru AEK.

Consider că am fost umiliţi în această conferinţă-maraton. Dacă ăsta nu este roşu, eu sunt un imbecil notoriu. Habar n-am de fotbal. Sunt în fotbal de 30 de ani, mă uit la fotbal de 50 de ani, dar sunt un prost şi ar trebui să mă las. A făcut lumină în ţara asta Vassaras şi ne explică tuturor.

A fost o demonstraţie de forţă. Că suntem pe Olimp şi vă văd mici pe toţi, ce vreau eu, aia fac. Acum, vă dau explicaţii ca să vă iau peste picior, negând evidenţa. 

A zis că sunt presiuni. Aici sunt presiuni? În Grecia sunt presiuni, unde umblă patronii cu pistoalele la ei. Nu în România, unde Gigi Becali trimite mesaje şi dup-aia trimite mesaje şi îşi cere iertare", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

VIDEO | Kyros Vassaras, despre duelul Onea - Coman din meciul Rapid - FCSB
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!