Mihai Iosif a identificat problemele Rapidului: „Astăzi au lipsit”

Mihai Iosif a identificat problemele Rapidului: „Astăzi au lipsit” Superliga

Mihai Iosif a identificat problemele Rapidului, după remiza, scor 2-2, cu FCSB.

Rapid a remizat în derby-ul cu FCSB, scor 2-2, într-un meci contând pentru etapa a șasea din Superliga.

Mihai Iosif a identificat problemele Rapidului: „Astăzi au lipsit”

Mihai Iosif a fost prezent la derby-ul Rapid - FCSB de pe Arena Națională. Fostul antrenor al Rapidului nu s-a ferit să evidențieze ce nu i-a plăcut în jocul formației giuleștene.

Tehnicianul a fost întrebat pe ce loc vor termina giuleștenii în finalul sezonului, dar și dacă preferă jocul Rapidului cu Gâlcă antrenor sau cu Șumudică.

„Un meci cu un rezultat total neaşteptat după desfăşurarea lui, un egal nesperat. Mi s-a părut un ritm foarte scăzut din partea ambelor echipe, dar şansa şi-a spus cuvântul.

(n.r. Vă aşteptaţi la mai mult de la Rapid?) Da, mă aşteptam la mai mult nerv, mai mult spirit. Rapid înseamnă spirit şi identitate, care astăzi au lipsit. Dar, până la urmă, e un punct foarte bun.

FCSB a scăzut turaţia un pic cam repede, la ambele goluri au fost greşeli personale mari. Poate şi bara lui Edjouma a schimbat parcursul jocului.

(n.r. Unde vedeţi Rapidul la finalul campionatului?) Eu îl văd pe primele 3 locuri. Din punctul meu de vedere, a fost o construcţie lentă, un joc poziţional destul de previzibil. Nu a părut un derby, meciul propriu-zis.

(n.r. Vă place Rapidul mai mult cu Gâlcă sau cu Şumudică?) Mie îmi place Rapidul cu oricine. Rapid nu înseamnă o persoană, înseamnă, cum am spus mai devreme, spirit şi identitate. Mie nu îmi place să vorbesc despre alţi antrenori”, a spus Mihai Iosif, după Rapid - FCSB 2-2.

În urma acestui rezultat Rapid rămâne pentru moment pe locul secund din Superliga, în timp ce FCSB se află pe poziția a 12-a.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!