Transferul lui Matteo Duțu de la AC Milan la Dinamo a intrat în linie dreaptă!
Fundașul central de 20 de ani și 1,92 metri a aterizat în această după-amiază la București și a oferit o scurtă declarație, cât se poate de elocventă însă, reporterilor PRO TV și Sport.ro: ”Vreau să iau titlul cu Dinamo!”.
Tânărul fotbalist român de la AC Milan a fost prezentat în exclusivitate de Sport.ro, chiar în ziua în care semna cu AC Milan (8 iulie 2024) după nu mai puțin de 13 sezoane petrecute la Lazio.
Povestea lui Matteo Duțu
Născut la Roma și crescut de Lazio, Duțu a fost promovat de către Maurizio Sarri la prima echipă a lazialilor în sezonul 2023-2024, când a stat pe banca de rezerve la un meci din grupele Champions League, 0-2 cu Atletico Madrid pe ”Civitas Metropolitano” în decembrie 2023.
După nu mai puțin de 13 sezoane petrecute ca junior la Lazio, timp în care cu formația Primavera a jucat inclusiv în UEFA Youth League, Duțu a avut de ales între Juventus Torino și AC Milan, câștig de cauză având ”Il Diavolo”, care i-a oferit în vara lui 2024 tânărului fundaș român un contract pe patru sezoane.
Ce spunea tânărul fotbalist român în dialogul cu Sport.ro
”După cele treisprezece sezoane jucate pentru Lazio, despărțirea a fost grea și greoaie!
Jucam la ei de la vârsta de cinci ani și jumătate, este clubul care m-a crescut și m-a creat...
Dar m-am uitat la viitor, AC Milan a fost obiectivul meu încă de când eram mic, cei de acolo mi-au prezentat un proiect de viitor, mai important din punctul meu de vedere decât cel de la Juve.
Milan e Milan, am făcut alegerea și datorită staff-ului, datorită directorilor sportivi, care au vorbit direct cu mine și m-au tratat la alt nivel.
Obiectivul pentru viitorul sezon este să bifez prezențe cât mai bune la a doua echipă și, bineînțeles, să cresc pentru prima echipă a lui Milan!”, declara atunci Matteo pentru Sport.ro.
Vara trecută, el a debutat la prima echipă a lui AC Milan într-un amical cu Arsenal în care a și marcat la loviturile de departajare, iar după câteva zile a bifat minute și în partida de pregătire cu Liverpool.